Autoritatea din Comunicaţii: Numărului incidentelor de securitate care au afectat conexiunile de telefonie mobilă şi internet mobil, în 2023 au crescut cu 45%, la 497 incidente

telecomunicatii 5G

Numărului incidentelor de securitate ce au afectat conexiunile de telefonie mobilă şi internet mobil, în 2023 au crescut cu 45%, de la 341 incidente în 2022 la 497 în 2023, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), transmite News.ro.

ANCOM a publicat Raportul privind incidentele care au afectat securitatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice în anul 2023.

”Numărul total al incidentelor a crescut semnificativ faţă de anul precedent (+45%), de la 341 incidente în 2022 la 497 în 2023. Raportul oferă o sinteză detaliată a incidentelor raportate de furnizorii de reţele şi servicii, urmărind totodată înţelegerea cauzelor care le-au generat şi contribuind astfel la identificarea unor măsuri corective şi preventive eficiente”, arată ANCOM.

În 2023 a existat o variaţie semnificativă în ceea ce priveşte numărul mediu de conexiuni afectate pe fiecare tip de serviciu, cu o scădere pentru serviciile fixe de telefonie şi internet, o creştere uşoară pentru serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale şi telefonie mobilă şi SMS, dar o dublare a numărului mediu de conexiuni afectate în cazul serviciilor de internet mobil şi transmisiuni de date mobile, în comparaţie cu anul precedent.

Astfel, cele mai afectate servicii în 2023 au fost serviciile de comunicaţii mobile: serviciile de telefonie mobilă şi SMS – peste 6 milioane de conexiuni, iar serviciile de internet mobil şi transmisiuni de date mobile – peste 7 milioane de conexiuni. În medie, un incident a afectat aproximativ 33.000 de conexiuni, cu 65% mai mult faţă de 2022. Această creştere semnificativă este cauzată, în mare măsură, de fenomenele meteo extreme apărute în decursul anului 2023. Aceste incidente au afectat utilizatorii din mai multe judeţe simultan (distribuţia geografică fiind extinsă) şi au avut o durată de manifestare îndelungată. În mai multe cazuri, intervenţiile pentru remediere au fost îngreunate de drumurile închise, blocate de arbori căzuţi ori de condiţii meteo ce nu permiteau o intervenţie rapidă. Având în vedere acest cumul de factori, valoarea numărului mediu de conexiuni este, atât procentual, cât şi în valoare absolută, mult mai mare decât în anul precedent.

În anul 2023, cea mai frecventă cauză a incidentelor rămâne cea externă sau implicarea unei părţi terţe, cu un număr de 421 de incidente raportate (comparativ cu 298 de incidente înregistrate în anul anterior). Incidentele având această cauză afectează, în principal, staţiile de bază şi controlerele mobile (168 de incidente) şi mediile de transmisiune (249 de incidente) şi subliniază vulnerabilitatea acestor resurse la factorii externi.

Mediile de transmisiune au fost afectate, în principal, din cauza problemelor apărute la nivelul reţelelor partenere. Aceste probleme pot include lucrări efectuate de terţi, tăieri accidentale de fibră optică sau întreruperi ale energiei electrice. Pe de altă parte, staţiile de bază şi controlerele mobile au fost afectate, în principal, de întreruperea alimentării cu energie electrică, cauzată de cele mai multe ori de întreruperi în alimentarea cu energie furnizată de reţelele de distribuţie naţională de energie electrică. Atât numărul incidentelor care au afectat mediile de transmisiune, cât şi numărul celor care au afectat staţiile de bază şi controlerele mobile au înregistrat o creştere semnificativă de cel puţin 42% faţă de valorile înregistrate în anul precedent.

Într-o schimbare notabilă faţă de anii anteriori, următoarea categorie predominantă este reprezentată de incidentele provocate de fenomenele naturale, cu un total de 45 de incidente înregistrate, un număr de 9 ori mai mare decât în anul 2022.

Incidentele au afectat unul sau mai multe judeţe simultan: 276 de incidente au afectat câte un judeţ, 206 au dus la afectarea conexiunilor din 2-9 judeţe simultan, 9 incidente au afectat între 10 şi 30 de judeţe şi 6 incidente au avut impact la nivel naţional. Distribuţia incidentelor la nivel naţional arată că cele mai multe incidente (77) au afectat judeţul Constanţa, iar judeţele în care au fost înregistrate cele mai puţine incidente au fost Braşov şi Covasna, cu câte 12 incidente.

Din perspectiva distribuţiei geografice a incidentelor provocate de probleme de alimentare cu energie electrică, în judeţul Constanţa s-au înregistrat cele mai multe astfel de incidente (52), urmat de Buzău (30). Judeţul cu cele mai puţine raportări de incidente electrice a fost Covasna, cu 2 astfel de incidente. 52% din totalul incidentelor raportate au fost incidente electrice.

”Este de aşteptat ca măsurile incluse în Decizia ANCOM nr.70/2024 privind backup-ul electric să înceapă să îşi facă simţit efectul, pe termen mediu, odată cu apropierea termenului de finalizare a implementărilor, prevăzut pentru luna august 2025. Aceste măsuri nu reprezintă un panaceu, incidentele electrice de lungă durată necesitând măsuri la nivelul furnizorilor de energie şi o mai bună cooperare cu alte instituţii şi organizaţii pentru crearea mecanismelor de partajare a resurselor mobile de alimentare cu energie electrică”, precizează ANCOM.

În 2023, durata totală a incidentelor raportate a fost de peste 6.500 de ore, o valoare dublă faţă de anul 2022. Valoarea medie a duratei unui incident a fost în creştere în anul 2023, cu aproximativ 5 ore mai mult decât în anul 2022, depăşind 13 ore de indisponibilitate medie per incident. Incidentele care au durat cel mai mult au fost cele produse din cauza fenomenelor naturale (cu o durată medie de aproximativ 31 de ore), urmate de incidentele din cauză externă (cu o durată medie de aproximativ 12 ore).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: