ANPC a amendat 28 de operatori economici din Hala Obor cu 171.000 lei și propune închiderea pentru până la un an pentru probleme repetate

Hala Obor Sursă foto: ANPC

Inspectorii ANPC au verificat 28 de operatori economici din Hala Obor și au aplicat amenzi în valoare de 171.000 lei, precum și propunerea de a închide Hala Obor pentru până la un an. ANPC spune că această locație a fost controlată periodic, inclusiv în 2019, iar de fiecare dată s-au constatat abateri de la prevederile legale.

Cu toate aceste ocazii, atât societatea care administrează Hala, SC CI-CO SA, cât și operatorii economici care comercializează, în mod special, produse alimentare, în complex, au fost amendați și au primit măsuri complementare de reparare a spațiului și de remediere a stării de curățenie și a echipemantelor folosite, care nu au fost duse la îndeplinire sau realizate parțial.

În urma verificărilor a 28 de operatori economici, care activează în Hala Obor, comisarii CRPC București-Ilfov au aplicat mai multe sancțiuni, după cum urmează:

  • amenzi contravenționale în valoare de 171.000 lei 
  • au dispus oprirea temporară a prestării de servicii a 14 operatori economici până la remedierea deficiențelor
  • A fost propusă închiderea temporară a unității (Hala Obor) pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru săvârșirea repetată a unor abateri sancționate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare. 

Această ultimă sacțiune, alături de amendă contravențională și oprirea temporară a prestării de servicii, a fost aplicată administratorului Halei, SC CI-CO SA,  ca urmare a neducerii la îndeplinire a măsurilor anterior dispuse, în mod repetat, de remediere a neregulilor constatate, în ceea ce privește condițiile de comercializare, gradul de deteriorare al spațiului, precum și curățenia generală din centrul comercial.

În ceea ce privește locația Halei Obor, deficiențele constatate aici au fost:

– existența, în continuare, a unor pavimente cu denivelări sau spărturi

– tranzitarea unor fire electrice în zone circulabile 

– existența, în continuare, a unor margini ale zonelor placate cu gresie (în hala de pește) sparte, ciobite sau lipsă

– prezența, la nivelul gurilor de scurgere a apei în rețeaua de canalizare, a unor protecții metalice desprinse parțial si care pot produce leziuni consumatorilor

– existența, în hala de comercializare a peștelui, a unei portiuni asimilate unui acoperiș, care prezintă, pe suprafață, porțiuni de rugină, obiecte abandonate sau resturi de ambalaje și praf acumulat

– neigienizarea corespunzătoarea a căilor de acces pentru clienții din Hala Obor 

– neigienizarea ventilatoarele amplasate la nivelul plafonului, în perimetrul de vânzare a produselor din carne și lactate 

– prezența păsărilor în incinta halei, existând posibilitatea impurificarii produselor alimentare expuse la vânzare

– existența unor cabluri electrice neprotejate, la partea superioară a pereților exteriori ai spatiilor închiriate de la SC CICO S.A., deși au fost întreprinse lucrări de refacere a instalațiilor, acestea fiind, însă, nefinalizate

– existența, la momentul controlului, a unor ambalaje depozitate în afara spațiilor special destinate depozitării deșeurilor (cutii carton; pet-uri; moloz  rezultat în urma lucrărilor de reparare a unor zone din pavimentul halei) și, de asemenea, prezența, în acest spațiu a unui miros respingător provenit de la zona de depozitare 

– existența unor zone de tencuială desprinse, pe pereții exteriori ai intrării în hala de peste 

– existența, în subsolul Halei, a unor condiții insalubre, cu exfolieri ale tavanelor și pereților, mucegai, miros dezagreabil, depozitarea unor cantități importante de moloz și ambalaje provenite de la diverse produs.

Dintre cele mai importante nereguli întâlnite de comisarii CRPC București-Ilfov, ceilalți 27 de operatori economici, menționăm:

  • igienă precară a spațiilor de depozitare și vânzare, existența unui paviment deteriorat, cu acumulare de apă, impurități, praf, materii organice și a tavanului cu pete de mucegai și condens 
  • nerespectarea condițiilor de temperatură pentru păstrarea produselor din pește (ex.: existența unor produse din pește depozitate în baxuri, fără gheață)
  • utilizerea unor lăzi frigorifice nefuncționale cu prezență de rugină 
  • utilizarea unor vitrine frigorifice pentru produse congelate, deteriorate, cu aglomerări de gheață 
  • comercializarea unor produse congelate fără etichete cu elemente de identificare-caracterizare
  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu acumulări de lichid și resturi alimentare, precum și praf în zona ventilatoarelor care recirculă aerul rece, acestea putând contamina produsele alimentare expuse spre comercializare
  • lipsa informațiilor cu potentiali alergeni de pe lista de produse 
  • utilizarea unor aparate de aer condiționat cu un grad de uzura avansat, praf si grasime acumulată, în zona cu produse alimentare 
  • comercializarea, în condiții total neigienice, a unor dulciuri vrac, fără folii de protecție față de praf și insecte, aflate în imediata vecinătate a zonelor de trecere
  • utilizarea unor spații de depozitare improprii, respectiv tăvi neigienizate, expuse la temperatura mediului ambiant 
  • comercializarea unor produse alimentare, fără afișarea informațiilor de identificare-caracterizare prevăzute în lege 
  • nerespectarea condițiilor de temperatură pentru păstrarea produselor alimentare (ex: comercializarea cărnii proaspete sau brânzei expuse la temperatura mediului ambiat)
  • comercializarea produselor nealimentare cu deficiențe de informare pe etichete (lipsa compoziției fibroasă pentru textile, a traducerii în limba română, a elementelor de identificare-caracterizare, a pictogramelor de pe încălțăminte). 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Desigur ca închid tot ce este în afara supermarketurilor. Sa facă aceleași controale și la fel de repetitive în lidl, carrefour, cora, kaufland, auchan, etc… sa cada câte nereguli sunt și acolo

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.