Angajații OMV Petrom au pichetat joi sediul central al companiei

petrom_statie Sursa foto: omvpetrom.com

Salariaţi ai OMV Petrom au pichetat joi sediul central al companiei în speranţa că eforturile lor vor determina administraţia să reevalueze oferta salarială, astfel încât să fie evitată situaţia ca angajaţii să fie privaţi de protecţia unui Contract Colectiv de Muncă, care expiră la data de 31 decembrie 2023, conform unui comunicat al Sindicatului Naţional Petrom, citat de Agerpres.

„Am avut o ultimă rundă de negocieri acum o săptămână. Paşii pe care îi făceam erau neconcludenţi total, adică administraţia venea cu oferte care erau foarte apropiate una de alta. Pentru că ne asumasem ca într-o lună şi jumătate să închidem aceste negocieri conform legii, discuţia a fost ca în momentul în care vin cu o ofertă care dovedeşte că respectă angajaţii să ne putem întâlni. Din păcate, această ofertă nu s-a concretizat săptămâna aceasta şi nu ne-am întâlnit. Nu am nicio informaţie de la dumnealor. Oficial, nu s-a întâmplat nimic. Aşteptăm săptămâna viitoare.(…) La 31 decembrie se încheie actualul contract de muncă. Într-o atare situaţie, va trebui să deschidem conflictul de muncă, conform legii. Un conflict care nu înseamnă neapărat grevă, înseamnă conform legii o conciliere moderată de Inspectoratul Teritorial unde are compania sediul. Poate ne putem înţelege după anul nou, dar mi se pare foarte târziu, a declarat, pentru Agerpres, Florin Bercea presedinte FSLI Petrol – Energie.

Acesta a subliniat că problemele angajaţilor „sunt acute”, tichetele de masă au o valoare foarte mică şi se încearcă transformarea biletelor de odihnă li tratament în bonus, printre altele.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comunicatul Sindicatului Naţional Petrom mai semnalează că petroliştii acuză deteriorarea dialogului social şi lipsa de respect cu care sunt trataţi de companie, nerecunoscându-li-se meritele avute “în profiturile monstruoase” obţinute în ultimul an şi faptul că se uită că este nevoie de ei pentru realizarea obiectivelor îndrăzneţe asumate prin strategie.

Săptămâna trecută, conducerea companiei a transmis că OMV Petrom se află în proces de negociere a Contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Naţional Petrom.