Analiză EY: Angajatorii care aplică facilităţile fiscale trebuie să se asigure de buna îndeplinire a condiţiilor legale

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

Angajatorii care aplică facilităţile fiscale trebuie să se asigure de buna îndeplinire a condiţiilor legale, atât la nivel formal cât şi din perspectiva substanţei activităţilor, astfel încât riscurile fiscale în caz de control al autorităţilor să fie reduse, potrivit unei analize realizate de EY România.

Totodată, eforturile de menţinere şi dezvoltare a unei activităţi eficiente a companiilor vor trebui însoţite de cele privind optimizarea fluxurilor financiare, analiza şi aplicarea beneficiilor fiscale prevăzute în Codul Fiscal, care se potrivesc fiecărei companii devenind astfel prioritare.

“În ciuda beneficiilor pe care le pot aduce şi a faptului că sunt reglementate de mult timp în România, anumite facilităţi fiscale rămân adesea sub-utilizate din diverse motive, precum lipsa de informare cu privire la facilităţile fiscale pe care le au la dispoziţie, complexitatea legislaţiei sau povara administrativă pe care obţinerea acestora o poate implica”, se menţionează într-un material semnat de Crina Onuţ, manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Conform sursei citate, facilităţile fiscale joacă un rol vital în stimularea creşterii economice, încurajând investiţiile şi asigurând ocuparea, poate chiar reorientarea forţei de muncă. În prezent, date fiind fluctuaţiile de personal din anumite industrii, facilităţile pot ajuta şi la fidelizarea angajaţilor şi reţinerea lor pe termen lung în cadrul companiilor.

“În actualul context economic, cu un preconizat an 2024 mai greu (a se vedea modificările fiscale recent adoptate, plus un trend european şi global în care se refac trasee geoeconomice), este indicat ca managementul companiilor să treacă la nivelul următor de analiză şi să aplice facilităţile fiscale disponibile în Codul Fiscal. Cu alte cuvinte, vorbim despre optimizarea unor costuri fiscale şi, dacă unul dintre beneficiile fiscale este aplicabil companiei, devine absolut necesară studierea în detaliu şi adoptarea acestuia, pentru a evita riscul de neconformitate”, arată analiza.

Deşi facilităţile fiscale disponibile în România sunt consacrate de Codul Fiscal şi legislaţia anexă de foarte mult timp, este totuşi surprinzător că, într-un context economic dificil şi complex, acestea nu sunt suficient de accesate de către companii, cu excepţia notabilă a sectorului IT.

Potrivit analizei, există o serie de facilităţi fiscale în România aplicabile angajaţilor, cu anumite aspecte la care trebuie să fie atenţi contribuabilii care le aplică.

În ceea ce priveşte scutirea de impozit pe venit pentru sectorul IT, aceasta este probabil facilitatea cea mai cunoscută, cea mai veche (în vigoare din anul 2001) şi cea mai des întâlnită în practică, fiind unul dintre avantajele competitive care a creat în România un mediu atractiv pentru profesioniştii din domeniul IT.

“Această scutire este cu atât mai importantă cu cât reprezintă un factor diferenţiator pentru potenţiali investitori străini, care iau în considerare deschiderea de centre IT în România. Această reglementare pare să nu fie disponibilă în alte state ale Uniunii Europene, fapt ce clasează România în topul ţărilor care încurajează dezvoltarea sectorului IT. În practică, din ceea ce cunoaştem, ANAF încă nu a demarat controale fiscale sau o campanie de controale concentrate pentru aplicarea acestei facilităţi. Totuşi, dată fiind dorinţa asiduă de colectare a veniturilor la bugetul de stat şi noile modificări aduse facilităţii fiscale, ne putem aştepta în viitor la campanii ANAF axate pe angajatorii care aplică scutirea”, se menţionează în material.

Potrivit sursei citate, se recomandă ca angajatorii care aplică facilitatea să verifice anual dosarele de personal (de exemplu, fişele de post, anexele la contractul de muncă) şi să se asigure de îndeplinirea condiţiilor din legislaţie. Totodată, substanţa activităţilor prestate de angajaţi e importantă pentru aplicarea scutirii şi trebuie, de asemenea, verificată îndeaproape.

Pe de altă parte, scutirea de impozit pe venit pentru sectorul de cercetare-dezvoltare (C&D) este facilitatea care se bucură de un nivel înalt de consacrare la nivelul Uniunii Europene (şi nu numai), iar din anul 2017 este prezentă şi în legislaţia românească pentru angajaţi.

“Neclaritatea legislaţiei a condus, însă, la o reticenţă a angajatorilor din România să aplice scutirea (atât la nivel de impozit pe venit, cât şi la nivel de impozit pe profit). De la 1 ianuarie anul acesta, s-a introdus obligaţia pentru contribuabilii mari de a avea o certificare pentru activitatea de C&D, iar în februarie 2023, a fost publicată lista de experţi care pot emite certificări în acest sens. Datorită clarificărilor aduse, putem observa o deschidere mai mare a companiilor pentru aplicarea facilităţilor în zona de C&D”, mai arată studiul.

O altă oportunitate a acestui sector este reprezentată de migrarea angajaţilor care sunt implicaţi în activităţi din zona C&D şi IT deopotrivă, de la a fi scutiţi de impozit în baza activităţii IT, la beneficiile pe care le oferă sectorul C&D.

“Această migrare are la bază cerinţele mai prietenoase pe care legislaţia din domeniul C&D le presupune în privinţa documentaţiei, precum şi spectrul mai larg de aplicare, fără a exista o listă restrictivă pentru funcţiile pe care angajatul trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibil. În plus, odată cu certificarea activităţilor de C&D de către un expert, ANAF nu poate contesta specificul activităţii şi deci nu va putea reclasifica scutirea aplicată de contribuabili la nivelul angajaţilor în cazul unui control fiscal”, se menţionează în document.

Totodată, caracterul mai stabil al facilităţii (comparativ cu facilitatea pentru IT-işti, ce este vizată în prezent de anumite modificări) este întărit şi susţinut, de exemplu, prin Strategia Naţională de Cercetare, Inovare şi Specializare Inteligentă (SNCISI) pentru perioada 2022-2027.

“Recomandăm companiilor care desfăşoară activităţi de C&D să analizeze fezabilitatea aplicării scutirii la angajaţi (dar şi la nivelul companiei), să se asigure că îndeplinesc condiţiile legale, atât de substanţă, cât şi de formă, şi să obţină certificarea de la experţi (inclusiv contribuabilii medii/ mici, chiar dacă nu e obligatorie pentru aceştia) pentru a beneficia de această facilitate. Totodată, pentru companiile cu specific de IT care fac şi C&D, se recomandă să ia în calcul transferul facilităţii de la IT la C&D, bineînţeles, în măsura în care angajaţii realizează astfel de activităţi. Facilităţi pentru planuri de tip Stock Option Plan (SOP)”, se precizează în analiză.

Începând din 2017, Codul Fiscal oferă societăţilor, într-o reglementare mai clară, o facilitate fiscală privind planurile de acţiuni. În contextul economic actual, planurile de acţiuni pot deveni un tip de investiţie relativ sigură şi atractivă, atât pentru personalul de conducere, cât şi pentru cel de execuţie.

“Facilitatea fiscală constă în neimpozitarea veniturilor obţinute dintr-un astfel de plan la momentul acordării, maturizării acţiunilor şi exercitării acestora. Momentul impozabil intervine la vânzarea de către participanţii la SOP a acţiunilor. La acel moment, persoana fizică rezidentă română are obligaţia de a depune declaraţia unică pentru câştigul de capital obţinut din SOP, până la 25 mai a anului următor celui în care a fost obţinut venitul”, precizează sursa citată.

Din februarie 2023, a intervenit şi obligaţia de raportare a veniturilor din SOP, prin declaraţia 112 de către angajatori şi există implicaţii de impozit pe profit şi contabilitate la care companiile trebuie să fie atente.

“Li se recomandă companiilor să se gândească dacă vor să implementeze un plan de acţiuni la nivel local (ceea ce presupune eforturi pe partea fiscală şi juridică pentru întocmirea planului şi a documentelor conexe) sau să transpună în România un plan de acţiuni implementat la nivel de Grup. În ambele scenarii, trebuie să existe transparenţă privind obligaţiile participanţilor la Plan şi documentele justificative să susţină îndeplinirea condiţiilor legale pentru SOP”, se mai spune în document.

EY furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: