În 2022, turismul a fost afectat de un val de scumpiri, fenomen care stârneşte îngrijorare în rândul românilor și care a avut efecte și în deciziile clienților, arată analiza realizată de o platformă hotelieră online. După doi ani de restricții de pandemie, anunţarea măsurilor de relaxare a căzut pe un plan secund odată cu invazia rusă în Ucraina, conform Travelminit.ro. Inflaţia a generat creşteri de 17% la preţurile de cazare, în vară, iar litoralul, odinioară cea mai căutată destinaţie a verii, a pierdut teren în faţa muntelui.
Turiştii s-au orientat către promoţii la sejururile din ţară şi au profitat de emiterea voucherelor de vacanţă pentru a se bucura de preţuri mai bune.
“Invazia rusă în Ucraina din 24 februarie 2022 a generat îngrijorare în lumea întreagă, dar a şi declanşat un val de solidaritate pentru sprijinirea refugiaţilor fugiţi din calea războiului”, arată cercetarea. Tr Hotelierii şi proprietarii de case de vacanţă din România au adăpostit refugiaţi în unităţile lor: 1.000 de locuri de cazare gratuite pentru ucraineni au fost puse la dispoziție printr-o platformă creată de Travelminit.
Totodată, emiterea voucherelor de vacanţă a impulsionat rezervările interne.
“Luna mai a adus o veste extrem de bună pentru românii bugetari: cardurile de vacanţă pentru 2022 au început să fie încărcate exact în pragul sezonului estival, o măsură aşteptată atât de turişti, cât şi de hotelieri. Începând din acest an, voucherele de vacanţă sunt disponibile numai pe suport magnetic, pe cardurile încărcate cu suma de 1.450 de lei. O altă veste bună a fost extinderea perioadei de valabilitate a voucherelor de vacanţă rămase neutilizate din 2019 şi 2020, care au putut fi folosite la rezervarea cazărilor în ţară până la finalul lunii iunie”, precizează consultanţii Travelminit.ro.
Conform cercetării, sezonul estival a adus surprize în ceea ce priveşte trendul rezervărilor de vară. Inflaţia a generat creşteri de 17% la preţurile de cazărilor, iar litoralul, odinioară cea mai căutată destinaţie a verii, a pierdut teren în faţa muntelui.
“Este primul an când, pe timp de vară, cea mai mare creştere din punctul de vedere al numărului de rezervări pe platforma travelminit.ro se înregistrează la munte şi nu la mare. Destinaţiile montane pe platforma Travelminit au înregistrat o creştere anuală a rezervărilor de 45%, pe când numărul rezervărilor de pe litoral a crescut cu doar 41% anul acesta comparativ cu anul trecut”, arată specialiştii platformei hoteliere.
De asemenea, rezervările pentru marile oraşe au crescut cu 31%, iar cele pentru destinaţiile balneo-climaterice cu 19%, semnalându-se astfel creşteri semnificative pentru toate zonele în comparaţie cu vara anului trecut.
Pe de altă parte, lunile de toamnă au adus o vacanţă de o săptămână pentru elevi, ceea ce i-a făcut pe turişti să se orienteze către destinaţii şi cazări care oferă condiţii şi activităţi potrivite pentru întreaga familie. Potrivit unui raport publicat de Travelminit.ro, în topul celor mai căutate şi rezervate destinaţii de toamnă au fost: Braşov, Predeal, Sibiu, Bucureşti, Oradea, Poiana Braşov, Sovata, Băile Felix, Cluj-Napoca, Sinaia.
Trendul minivacanţelor a continuat cu zilele libere oferite de Sf. Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Naţională (1 Decembrie). Guvernul a anunţat că şi ziua de vineri, 2 decembrie, va fi liberă pentru bugetari, astfel încât să se poată face punte cu weekendul, ceea ce înseamnă că românii s-au putut bucura de o minivacanţă de cinci zile.
În topul celor mai populare oraşe pentru minivacanţa de Ziua Naţională au fost Braşov, Sibiu, Predeal, Bucureşti, Cluj-Napoca.
“2022 a venit şi cu o tranzacţie importantă pentru brand: Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce şi media din Polonia, cotată la bursă şi cu sediul în Varşovia, a achiziţionat Szallas Group, care, în România, operează platforma Travelminit.ro”, se menţionează în comunicat.
Tranzacţia a fost evaluată la 72 milioane de euro, plus numerarul net al companiei, care este estimat la 10 milioane de euro la data încheierii tranzacţiei, valoarea totală a achiziţiei ajungând la 82 milioane de euro.
“Volumul vânzărilor anul acesta a ajuns la 20 de milioane de euro, o creştere semnificativă 42% comparativ cu anul trecut şi 73% comparativ cu 2019”, a afirmat Rigo Ferenc, directorul general al Travelminit.
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă rezervărilor hoteliere din România din 2017. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în centrul şi estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.