AFM: Peste 5.000 de gospodării vor fi branșate la rețeaua de apă și canalizare prin programul “Prima conectare” / Valoarea proiectelor se ridică la aproape 45 de milioane de lei 

canalizare, apavital, iasi Sursa foto: ApaVital

Administrația Fondului de Mediu a încheiat prima rundă de înscrieri în cadrul programului „Prima Conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare”, finanțat din PNRR. Este urmare a recensământului foselor septice din țară.

Programul a fost lansat în toamna anului trecut de ministrul Mediului la doar o zi după ce a expirat termenul limită până la care oamenii ar fi trebuit să își declare fosele septice la primării. În caz contrar, ar fi fost amendați cu până la 10.000 de lei.

Guvernul a decis în luna mai că dacă în localitate există canalizare, oamenii au obligaţia să se racordeze în cel mult un an la sistemul public şi să renunţe la fosă. În toamnă, a explicat cum îi va sprijini financiar pe cei care nu își permit să plătească o asemenea lucrare.

Acum, Administrația Fondului de Mediu, anunță, într-un răspuns pentru Economedia, că în perioada 01 noiembrie 2022, ora 10.00 – 15 decembrie 2022, ora 23.59, în Iimita bugetului maxim eligibil prealocat, s-a desfășurat prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului “Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apa și canalizare” finantat din PNRR.

Bugetul alocat programului este de 836.640.000 lei. Au fost depuse 26 dosare in valoare de 189.391.375 lei, dintre care au fost aprobate 7 dosare in valoare de 44.862.401,35 lei, pentru branșarea la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare a 5.004 de gospodarii, mai arată AFM.

La începutul lunii noiembrie a anului trecut, ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunța că peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă şi canalizare existente, în cadrul programului Prima Conectare, care beneficiază de 168 de milioane de euro.

Potrivit legii, cererile de finanţare pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi apă uzată sunt depuse de operatorii de servicii de utilităţi publice, în parteneriat cu administraţiile locale.

“Este un sprijin consistent pentru familiile şi persoanele singure, cu venituri reduse, care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie”, a precizat atunci Tanczos Barna.

Statul va deconta până la 1.900 de euro pentru racordarea fiecărei gospodării în parte, iar banii vor ajunge direct la firmele care vor face lucrările.

Potrivit INS, 40% din populaţia României nu e conectată la sistemul de canalizare.

De altfel, și în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern din luna mai, se arată că “una din cele mai importante probleme cu care se confruntă România, în domeniul apelor, se referă la implementarea directivei europene privind epurarea apelor uzate urbane. Dificultățile legate de implementarea acestei directive sunt determinate de gradul redus de asigurare a serviciilor de alimentare cu apă, canalizare și epurare, uzura fizică și morală a infrastructurii aferente și costurile deosebit de mari implicate de respectarea cerințelor europene. Rata de conectare a populației la servicii de canalizare este de 55,8%, fiind cele mai scăzute dintre țările UE.”

Potrivit Eurostat, un sfert dintre români nu au toaletă în casă, iar România este pe ultimul loc în UE după ponderea locuințelor cu toaleta în interior

Ponderea locuinţelor din România care nu au o toaletă în interior este de peste zece ori mai mare decât media din UE, arată datele publicate de Eurostat în 2020. România a înregistrat însă progrese semnificative, ţinând cont că în anul 2010 ponderea locuinţelor fără o toaletă în interior era de 40,9%.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: