În primele 11 luni ale anului, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de aceeași perioadă a anului trecut, atât ca serie brută 0 cu 6,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate: cu 7,9%, arată datele Institutului Național de Statistică.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Noiembrie 2023 comparativ cu octombrie 2023
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2023, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 4,6%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-6,7%), activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-2,2%), fiecare. Creşteri au înregistrat activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+6,3%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+1,1%). Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2023, faţă de luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 1,5%.
Noiembrie 2023 comparativ cu noiembrie 2022
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,6% mai mare comparativ cu luna noiembrie 2022, datorită creșterilor înregistrate la: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+13,8%) și activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,7%). Scăderi au înregistrat: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-15,1%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-14,0%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,9%). Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2023 a crescut cu 4,5%, comparativ cu luna noiembrie 2022.
Perioada 1.I-30.XI.2023 comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2022
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-30.XI.2023 a înregistrat o cifră de afaceri cu 6,2% mai mare comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2022, influențată de creşterea cifrei de afaceri la: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+35,1%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,1%). Scăderi s-au înregistrat la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,1%), activitățile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-3,1%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-2,7%). Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-30.XI.2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 7,9% mai mare comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2022.