Activitatea turistică din Spania a depășit anul trecut nivelul pre-pandemie

barcelona spania pexels sursa foto: Pexels

Activitatea turistică în Spania, a doua destinaţie turistică mondială înainte de Covid, a depăşit anul trecut nivelul la care era înaintea pandemiei, a anunţat marţi Exceltur, organizaţia patronală din sector, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

“Contrar diverselor previziuni…2022 a marcat revenirea activităţii turistice în Spania”, cu un PIB din turism de 159 de miliarde de euro, cu 1,4% mai mult decât în 2019, a precizat Exceltur într-un comunicat de presă.

Un important pilon al economiei spaniole, turismul a reprezentat 12,2% din Produsul Intern Brut al Spaniei, uşor mai puţin decât în 2019 (12,6%).

Spania a cunoscut în 2022 o “vară superbă”, cu venituri mai mari decât cele înregistrate în vara lui 2019, însă Exceltur se aştepta iniţial la o uşoară scădere a veniturilor înregistrate pe ansamblul anului trecut.

La final însă, activitatea în turism a fost mai susţinută decât se preconiza, în principal graţie turiştilor spanioli care au călătorit masiv “începând din aprilie”.

În schimb, numărul turiştilor străini care au vizitat Spania a fost mai mic (minus 14,6%), însă cheltuielile lor nu au scăzut decât cu 3,8% în perioada ianuarie-noiembrie 2022, sejururile lor fiind mai lungi şi marcate de produse turistice mai luxoase, detaliază Exceltur.

Regiunile cele mai vizitate de turişti au fost în special Insulele Baleare, Insulele Canare sau Andaluzia, pentru plajele lor însolite.

La rândul său, turismul rural a susţinut activitatea în Spania “verde” (Asturia, Cantabria şi Galicia în nord-estul Spaniei).

Turismul este un sector strategic pentru Spania, a doua destinaţie mondială după Franţa cu aproape 84 de milioane de vizitatori în 2019.

Afectată dur în pandemie, activitatea turistică a avut nevoie de timp pentru a-şi reveni, în pofida voinţei firmelor şi guvernului de a face totul pentru a relansa frecventarea.

Regele Spaniei va inaugura miercuri, 18 ianuarie, cea de a 43-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism (Fitur), la care Guatemala va fi invitatul special, un eveniment la care organizatorii se aşteaptă la 200.000 de intrări, dintre care 120.000 de profesionişti din sector şi între 80.000 şi 90.000 de vizitatori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: