Nu sunt urși în Banat, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care este dispus să-și dea demisia dacă se găsesc urși în județul Timiș, pe traseul lotului de autostradă care lipsește între Lugoj și Deva. Invitat marți la EuroNews, ministrul Sorin Grindeanu a contestat necesitatea ecoductelor pentru carnivore mari, așa cum a cerut Comisia Europeană atunci când a acceptat finanțarea europeană. Proiectul de aproape 2,5 miliarde de lei este practic „în afara PNRR”, termenele pentru autostrada de 10 kilometri din care 2 kilometri tuneluri cu galerie dublă fiind de minimum 47 de luni pentru proiectare și execuție, desemnarea constructorilor fiind estimată pentru luna septembrie, însă semnarea contractului depinde de eventualele contestații.
Sorin Grindeanu, despre urșii din Banat: „Știți istoria acelui lot, ce am găsit la minister când am venit. Ne aflăm în situația în care 14 kilometri care lipsesc la limita dintre județele Hunedoara și Timiș. E un proiect care prevede pasaje, ecoducte pentru urși. Eu fiind din Timiș… nu există urși. Dacă în ultimii 100 de ani s-au găsit urși în Banat eu îmi dau demisia. Ecoducte pentru urși, așa se numesc”. (n.r. Acordul de mediu nr. 07/09.09.2010 (revizuit în 2013 și 2016) emis pentru autostrada Lugoj – Deva impune realizarea a trei ecoducte și două tuneluri pe sectorul cuprins între km 27+620 – km 56+220, pentru asigurarea și menținerea permeabilității pentru carnivorele mari)
Șase constructori din România, Grecia și Turcia au depus oferte la licitația pentru proiectarea și execuția lotului de autostradă lipsă dintre Lugoj și Deva. Se remarcă intrarea în cursă a UMB și a grecilor de la AKTOR (astăzi cu certificat intermediar negativ), cât și cei patru ofertanți din Turcia, dintre care Mapa și Cengiz candidează separat, nu în asociere așa cum au „mers” la lotul 2 Sibiu – Pitești.