De ce cei mai bogați oameni din lume au pierdut miliarde de dolari de la începutul anului, cu excepția lui Warren Buffett

Warren Buffett Sursa foto: Captura Youtube

Miliardarul american Warren Buffett, 91 de ani, este singurul om din top 10 cei mai bogați oameni din lume a cărui avere a crescut de la începutul acestui an, potrivit BFM TV.

145 de miliarde de dolari au pierdut, cumulat, cei mai bogați oameni de la începutul anului 2022. Într-o lună, patrimoniul lui Elon Musk a scăzut cu 50 de miliarde de dolari, cel al lui Jeff Bezos cu 23,4 miliarde iar Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a pierdut 13 miliarde, potrivit clasamentului Bloomberg Billionaires.

Evoluția negativă nu a afectat doar persoanele prezente în industria tech. Patrimoniul francezului Bernard Arnault (industria luxului) a scăzut cu aproape 10 miliarde dolari.

În această perioadă de incertitudini puternice pe burse, o singură persoană pare să nu fie afectată: Warren Buffett. De la începutului acestui an, averea Oracolului din Omaha a crescut cu 4,5 miliarde dolari.

În fruntea unei averi estimate la 113 miliarde dolari, acesta se situează în prezent pe locul 7 cl clasamentului, în fața lui Mark Zuckerberg, pe care îl depășește pentru prima oară din 2018.

“Deceniu după deceniu, Oracolul din Omaha continuă să aibă ‘golden touch’, notează Dan Ives, analist la Wedbush Securities. Este motivul pentru care Buffett va rămâne în cărțile de istorie timp de secole – datorită credinței sale ferme de a investi în valoare.”

Coca, Apple, Google…

Spre deosebire de celelalte mari averi mondiale, Warren Buffett nu este dependent de fluctuația cotației acțiunilor unei singure mari companii. În fruntea fondului de investiții Berkshire Hathaway, unde deține 16% din capital, miliardarul din Nebraska controlează un portofoliu diversificat cu participațiuni în Coca-Cola, American Express, lanțul de restaurante Dairy Queen sau asigurătorul Geico. Grupuri mai puțin sensibile la fluctuațiile piețelor.

O strategie de investiții mai puțin performantă atunci când bursele cresc puternic dar mai sigură pe termen lung

“Cumpărați sistematic un fond index S&P 500 la cost redus, spunea Warren Buffett în 2017, la CNBC. Continuați să cumpărați, împotriva tuturor dificultăților, și în special când perioada este dificilă.”

Strategia câștigătoare a lui Buffet este diversificarea investițiilor cu participare maximă în companii majore ale economiei americane (Coca-Cola, Apple, Google…) plus câteva pariuri pe societăți cu puternic potențiale de dezvoltare.

Atunci când decide să facă o investiție, miliardarul analizează mai degrabă situația economică a companiei și a pieței pe care acționează, și nu cotația acțiunilor pe burse.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: