Prima locomotivă electrică pentru care România a accesat fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR), în vederea modernizării, a fost reabilitată şi urmează a fi testată şi autorizată pentru a fi pusă în circulaţie anul acesta. Alte 54 de locomotive care vor putea atinge viteze de 160 de kilometri pe oră şi 139 de vagoane sunt prevăzute a fi modernizate tot prin PNRR, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), în calitate de coordonator de reforme şi investiţii aferente Componentei 4 – Transport Sustenabil din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunţă finalizarea lucrărilor de modernizare a primei locomotive electrice din pachetul de 55 de locomotive care are finanţare asigurată din fonduri europene. Aceasta urmează sa fie testată şi autorizată în vederea recepţiei şi punerii în circulaţie anul acesta”, se arată într-o informare dată publicităţii, miercuri, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Locomotivele vor fi dotate cu sistemul ETCS, cu  închiderea uşilor din cabină şi vor fi apte pentru viteze de 160 km/h şi tracţiunea a 16 vagoane.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Dintre locomotivele electrice care vor fi modernizate, 19 vor fi colantate cu imaginea unor personalităţi istorice ale României. Planul de modernizare a garniturilor feroviare prevede de asemenea o schemă unitară de vopsire pentru tot pachetul de 55 de locomotive dar şi pentru cele 139 de vagoane reabilitate cu fonduri din PNRR.

Investiţia de modernizare a materialului rulant feroviar finanţată prin PNRR este prevăzută a se finaliza în anul 2026 şi vizează achiziţia dar şi modernizarea materialului rulant dedicat pasagerilor. Pentru modernizarea a 55 de locomotive electrice este alocată suma de 66 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile iar pentru modernizarea a 139 de vagoane de dormit, cuşetă, restaurant, bistro şi clasă este alocată suma de 100 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, investiţia prevede achiziţia de 16 locomotive electrice noi, achiziţia de 20 de rame electrice de lung parcurs, 12 trenuri cu hidrogen precum şi conversia a 20 de locomotive diesel de manevră în locomotive electrice. Suma totală aprobată din PNRR pentru modernizarea materialului rulant este de 416 milioane euro fără TVA – fonduri europene nerambursabile iar suma totală, care include şi partea de cofinanţare, este de 555 milioane  euro fără TVA.