Poiana Brașov, în topul preferințelor turiștilor, în primele patru luni ale anului / Rezervările au crescut cu 50% față de anul trecut / Sejurul mediu este de 535 de lei, în creştere cu 28%

Poiana Brașov Sursa foto: Allen Coliban

Poiana Brașov, alături de Sinaia și Predeal, se află în topul preferințelor turiștilor, în primele patru luni ale anului. Rezervările au crescut cu 50% față de perioada similară a anului trecut, potrivit unui studiu recent, citat de Agerpres.

Tariful mediu al unui sejur montan contractat în perioada analizată a fost de 535 de lei, în creştere cu 28%, comparativ cu preţul mediu al unui sejur rezervat în primele patru luni ale anului trecut.

În ceea ce priveşte durata medie a unui sejur în destinaţiile montante, aceasta a rămas de trei zile.

Hotelierii de la munte şi balneo îi aşteaptă pe români cu pachete speciale şi în perioada minivacanţei de 1 iunie şi Rusalii. Spre exemplu, pe Valea Prahovei mai sunt disponibile oferte cuprinse între 600 lei/persoană pentru un sejur de trei nopţi la un hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus, respectiv de 1.600 de lei/persoană tot pentru un sejur de trei nopţi la un hotel de 5 stele cu mic dejun şi acces la zona spa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: