INS: Exportul de carne și preparate din carne a crescut cu 35% în primele zece luni ale anului 2022

Carne de pui Dreamstime Photo 16589397 © Picsfive | Dreamstime.com

România a exportat în primele zece luni ale anului trecut carne şi preparate din carne în sumă de 457,8 milioane euro, valoare în creştere cu 35,4% comparativ cu 2021, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, citat de Agerpres.

Cele mai mari exporturi s-au înregistrat în aprilie 2022, respectiv 50,9 milioane euro, iar cele mai mici în ianuarie (34,5 milioane euro).

În ceea ce priveşte importurile de carne şi preparate din carne, acestea s-au majorat cu 31,9%, cifrându-se la 1,228 miliarde euro. Cele mai mari importuri s-au consemnat în septembrie (154 milioane euro) şi cele mai mici în ianuarie (83 milioane euro).

Astfel, la această categorie de produse s-a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie 2022, un deficit de 770,4 milioane euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: