Volkswagen și Renault renunță la planul lor de a dezvolta o mașină electrică accesibilă

masini electrice statie incarcare Sursa Foto: Pexels

Volkswagen a renunţat la discuţiile cu Renault pentru a dezvolta împreună o versiune electrică accesibilă a modelului Twingo, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un pas înapoi pentru eforturile producătorilor auto europeni de a concura cu rivalii din China, scrie Agerpres.

Colapsul negocierilor, care au durat luni de zile, ar putea determina grupul german să încerce singur dezvoltarea propriului său vehicul electric accesibil (EV). Renault va continua să lucreze la designul modelului electric Twingo, care ar urma să fie lansat în 2026.

Ambii producători auto sperau că, prin împărţirea muncii, vor fi reduse costurile, care reprezintă un obstacol cheie pentru companiile auto europene, afectate de importurile de maşini mai ieftine din China.

Oficialii de la Ampere, subsidiara EV a Renault, care superviza programul Twingo, au refuzat să facă declaraţii.

Un purtător de cuvânt al VW a refuzat de asemenea să comenteze în privinţa discuţiilor dintre cele două companii, dar a precizat că producătorul auto german încă studiază opţiunile sale legate de vehiculele electrice accesibile.

Surse din cadrul VW au informat că o decizie privind planul EV va fi luată în următoarele săptămâni. Thomas Schaefer, şeful mărcii Volkswagen, declarase că vrea să lanseze un vehicul electric accesibil până în 2027.

Alte surse au declarat că Renault va continua dezvoltarea Twingo fără VW, dar rămâne deschis faţă de alţi parteneri, de exemplu cei din alianţa cu Nissan şi Mitsubishi.

Luna trecută, Reuters anunţase că Renault va începe luna aceasta lucrările de inginerie la o versiune mai accesibilă a modelului său electric Twingo, producţia urmând să demareze în doi ani în Slovenia.

Principalii producători mondiali de vehicule electrice (EV) sunt din China şi se extind rapid pe piaţa europeană, punând presiune pe firme ca Renault să-şi scadă costurile şi să accelereze lansarea noilor modele pe piaţă. Producătorii chinezi de vehicule electrice au redus perioada de dezvoltare pentru noile vehicule la o medie de 2,5 ani, aproximativ jumătate din cât au nevoie în mod obişnuit companiile auto.

Companiile auto europene vor să producă vehicule electrice mai mici, pe care să le vândă la un preţ sub 20.000 de euro, pentru a concura cu brandurile din China, cum ar fi BYD.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: