Volkswagen analizează emiterea unui număr egal de acţiuni preferenţiale şi comune într-o potenţială listare a producătorului de automobile de lux Porsche şi ar putea plăti dividende speciale proprietarilor săi pentru a obţine sprijinul în vederea emiterii acţiunilor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Volkswagen ar putea lista 25% din Porsche AG dacă va decide în favoarea unei Oferte Publice Iniţiale (IPO), susţin sursele. Porsche deţine o participaţie de 31,4% în Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa.

Anterior, Volkswagen şi Porsche SE au confirmat că sunt în negocieri privind o potenţială listare a a producătorului de automobile de lux , ceea ce ar fi una dintre cele mai mari IPO-uri din Europa, cu o evaluare de până la 90 de miliarde de euro. Cele două companii au precizat că încă nu s-a luat o decizie fermă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Marţi, acţiunile Volkswagen înregistrau un avans de aproximativ 10%. Porsche, o divizie a grupului Volkswagen, se aşteaptă ca vânzările sale să continue să crească în acest an, în pofida deficitului global de semiconductori.

„Când mă uit la comenzile actuale, sunt foarte încrezător pentru 2022. Creşterea vânzărilor în acest an ar putea fi una similară cu cea din 2021″, a declarat directorul de vânzări de la Porsche, Detlev von Platen, într-un interviu acordat revistei germane Automobilwoche.

Anul trecut, Porsche a vândut 301.915 de automobile, un avans de 11% comparativ cu 2020. O nouă creştere cu 11% în acest an ar duce vânzările Porsche la 335.000 de unităţi.