Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să le ofere ruşilor asigurări cu privire la inflaţia galopantă, anunţând miercuri o creştere a pensiei şi a prestaţiilor sociale minime, în vederea unei amortizări a scăderii veniturilor ruşilor, relatează AFP, citată de News.ro.
„Propun o creştere cu 10% a pensiilor în cazul pensionarilor care nu (mai) muncesc începând de la 1 iunie anul acesta”, anunţă liderul de la Kremlin într-o reuniune a Consuliului de Stat.
Putin consideră că, prin indexarea efectuată de la înceăutul anului, creşterea pensiilor „este mai mare decât nivelul inflaţiei”.
Inflaţia a atins în aprilie 17,8% – un „record” în ultimii 20 de ani.
Liderul de la Kremlin dă asigurări că, „potrivit experţilor, creşterea inflaţiei a scăzut (…), iar până la sfârşitul lui 2002 ea nu va depăşi 15%”.
El promite, de asemenea, o creştere a prestaţiilor sociale minime – începând din iunie.
Astfel, salariul minim urmează să crească cu 10%, la 15.279 de ruble (240 de euro la nivelul actual), iar alocaţiile familiale – şi anume destinate soţiilor militarilor – urmează să crească.