Visual Fan, proprietarul Allview, a realizat o cifra de afaceri de 112,47 milioane de lei, un profit net de aproximativ 4,75 milioane lei și o marjă netă de profit de 4,22% în 2022, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori București (BVB).
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru companie este „Solar Energy”, care vizează intrarea pe piața energiei regenerabile. „Creșterea prețurilor la energie, creșterea inflației și contextul european cu privire la protejarea mediului înconjurător au îndreptat tot mai multe gospodarii sau companii către implementarea de soluții de energie regenerabilă. Prin urmare, din momentul lansării acestui proiect tot mai multe persoane fizice și companii au venit către noi cu solicitări pentru implementarea de soluții regenerabile, precum sisteme complete de fotovoltaice”, potrivit documentului de la BVB.
Pentru anul 2023 compania anunță că are planuri de dezvoltare, ce vor duce la creșterea cifrei de afaceri și a profitabilității.