Virgin Galactic Holdings va amâna lansarea serviciului său comercial de zboruri spaţiale până în primul trimestru al anului 2023, a anunţat compania de turism spaţial, invocând criza lanţului de aprovizionare şi constrângerile legate de forţa muncă, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
”Aşteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem în spaţiu în trimestrul patru şi să lansăm servicii comerciale în primul trimestru al anului viitor”, a declarat directorul general Michael Colglazier.
Compania fondată de Richard Branson plănuise anterior să lanseze serviciul de zbor spaţial comercial în trimestrul patru al anului 2022.
Câteva companii, inclusiv SpaceX, a miliardarului Elon Musk, şi Blue Origin a lui Jeff Bezos, se străduiesc să transforme turismul spaţial în realitate, iar unele au lansat deja misiuni civile.
Pierderea netă a Virgin Galactic a fost de 93,1 milioane de dolari în primul trimestru încheiat la 31 martie, comparativ cu o pierdere de 129,7 milioane de dolari în urmă cu un an.