Virgil Popescu: Cred că preţul gazului natural o să ajungă, la client, la nivelul preţului din anul 2019, pentru că cererea de gaze iar a crescut/ Încă nu am văzut tarife, am auzit de scumpiri de 15%, de 16% până la sfârşitul anului

Gaze-aragaz Sursa foto: Pexels

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, estimează că preţul gazului natural va ajunge în acest an la nivelul celui din 2019, după ce anul trecut tarifele au scăzut, pe fondul cererii mici generate de pandemie. “Am auzit de tarife, dar încă nu am văzut tarife, am auzit de scumpiri de 15, de 16% până la sfârşitul anului”, susţine ministrul, citat de News.ro.

“Gazul a plecat anul trecut liberalizarea, la un preţ foarte jos. Să nu uităm că în momentul când facem comparaţia 2021 faţă de 2020, indiferent că vorbim de gaz sau de energie electrică trebuie să gândim că vorbim de un an 2020 care a fost debut de pandemie, lockdown, consum foarte scăzut, preţuri foarte joase pentru că nu a fost cerere. Deci nu putem compara 2021 cu 2020 din punct de vedere al preţului. Preţul gazului la 1 iulie eu cred că ajunge la nivelul preţului gazului din 2019. Să nu uităm că preţul gazului din 2019 către clientul casnic a fost un preţ reglementat, reglementat prost cu acea Ordonanţă 114, în care producătorii români de gaze naturale pierdeau, câştigau furnizorii, cumpărau ieftin, dar vindeau scump către clienţi. Cred că preţul gazului natural o să ajungă la client la nivelul preţului din anul 2019 pentru că cererea de gaze iar a crescut, economia a început să meargă”, a afirmat ministrul Energiei, miercuri seară, la Digi 24.

Virgil Popescu susţine că nu a văzut tarifele, dar că a auzit de scumpiri de până la 16 procente faţă de preţul anului trecut.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Am auzit de tarife, dar încă nu am văzut tarife, am auzit de scumpiri de 15, de 16% până la sfârşitul anului”, a spus ministrul.

El a adăugat că în această vară se constată “un fenomen ciudat”, respectiv menţinerea preţului gazului, deşi vara scădea în mod tradiţional.

“După mine, ar trebui să nu existe scumpiri”, a adăugat ministrul.

El a precizat că se aşteaptă ca, atunci când există o scădere a preţului gazului în cotaţii, aceasta să se regăsească şi în tarifele practicate de furnizori.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: