Vin mașinile care se conduc singure? Tobias Matter, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj: “Credem că șofatul autonom este fezabil, că va veni, în anumite condiții”/ Mulți clienți fac un pas în spate

Tobias_Matter Sursa foto: Bosch

La intrarea unui centru de inginerie din Cluj, se expuneau încă de acum câțiva ani mașini care executau singure, demonstrativ, manevre de parcare: șoferul rămânea la locul său, dar volanul se mișcă fără indicații, folosind camere și senzori, iar mașina făcea parcarea laterală care pe mulți ne-a provocat la școala de șoferi. Între timp, în Statele Unite au apărut, pe câteva drumuri, vehicule în care sistemul preia complet sarcina de conducere în cazuri de utilizare specifice. Vom mai conduce noi, oamenii, mașini peste 10 ani? Vor mai exista școli de șoferi sau vom călători în mașini care nu au decât pasageri? A vorbit pentru Economedia despre viitorul mobilității Tobias Matter, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, un loc în care se lucrează la dezvoltarea unor astfel de soluții.

În primăvara acestui an, compania s-a extins în Cluj-Napoca și și-a inaugurat cea de-a doua clădire de birouri construită în cadrul Centrului de Inginerie, în urma unei investiții de aproximativ 21 de milioane de euro, pe o perioadă de trei ani. Peste 1.700 de angajați activează, în cadrul unui model de lucru hibrid, în toate locațiile Centrului de Inginerie din Cluj, București și Sibiu, dintre care în jur de 90% sunt la Cluj.

Potrivit lui Tobias Matter, echipa din România lucrează la dezvoltarea unor soluții software și hardware pentru sisteme pentru asistența șoferului, sisteme de direcție asistate electric, sisteme de propulsie tradiționale și electrice, sau diferite servicii pentru industria auto. Centrul de inginerie colaborează cu alte locații de inginerie Bosch din Europa Centrală și de Est și cu fabrica Bosch din Cluj. Acesta a conturat, pentru Economedia, câteva aspecte din viitorul mobilității.

Mai întâi: unde ne aflăm în ceea ce privește conducerea autonomă? Trebuie menționat aici că există cinci trepte în acest “drum” ingineresc, niște niveluri cu care lucrează companiile din domeniu, inclusiv Bosch. Atunci când sunt reprezentate grafic, fiecărui nivel i se atribuie un desen cu om/ mașină. La nivelul 1 omul e mare și în prim plan, dar, treptat el devine tot mai mic, până când în cele din urmă dispare:

Sursa imagine: Bosch

Drumul în cinci trepte către mașinile care se conduc singure

Nivelul 1: Asistența șoferului înseamnă că un sistem de asistență ușurează activitatea șoferului și îl sprijină pe acesta într-un scenariu specific, fie în timpul accelerării și frânării, fie în timpul conducerii vehiculului. La acest nivel, șoferul trebuie să monitorizeze constant sistemul și să fie întotdeauna în măsură să intervină imediat și să facă corecții. Exemple de sisteme de asistență a șoferului sunt asistența la mersul înapoi, controlul adaptiv al vitezei de croazieră și asistența la centrarea pe bandă.

Nivelul 2: Exemple în acest sens sunt asistentul de conducere, care combină controlul adaptiv al vitezei de croazieră (ACC) și asistentul de centrare pe bandă – sau asistentul de parcare în zona de domiciliu, care poate efectua manevre de parcare recurente prin simpla apăsare a unui buton.

Începând cu nivelul 3, vorbim de automatizarea condiționată a condusului, în care sistemul preia complet sarcina de conducere în cazuri de utilizare specifice. Pentru siguranță și fiabilitate maxime, sisteme precum direcția, frânele, sistemul electric al vehiculului și procesarea datelor sunt proiectate redundant începând de la acest nivel de automatizare. Aceasta înseamnă că, în cazul în care un sistem cedează, un altul este întotdeauna capabil să preia controlul și să oprească vehiculul în siguranță într-o situație critică. Cu toate acestea, chiar și la nivelul 3, șoferul trebuie să fie capabil în orice moment să reia controlul deplin asupra vehiculului atunci când i se solicită acest lucru.

La nivelul 4, automatizarea ridicată a condusului înseamnă că sistemul conduce complet independent într-un anumit caz de utilizare. Cu ajutorul sistemului automatizat de parcare cu valet, primul sistem de parcare de nivel 4 aprobat oficial, este posibilă o conducere foarte automatizată. Chiar și în cazul unei erori de sistem sau atunci când limitele sistemului au fost atinse, responsabilitatea conducerii rămâne a sistemului, care poate reveni la o stare de siguranță, de exemplu, prin oprirea vehiculului. Bosch a atins deja acest nivel.

La nivelul 5, maxim, sistemul preia complet conducerea în toate cazurile de utilizare și se ocupă independent de toate sarcinile necesare. Nu mai există șofer, ci doar pasageri. Prin urmare, vehiculul deține controlul deplin al conducerii în traficul din interiorul orașului, pe drumurile de țară și pe autostrăzi în orice condiții meteorologice. În cazul unei erori de sistem, responsabilitatea conducerii rămâne a sistemului, care revine la o stare de siguranță.

Tobias Matter: “Mulți clienți fac un pas în spate când vine vorba despre conducerea autonomă. Investițiile în acest domeniu sunt uriașe”. Suntem la nivelul 3

În condițiile în care multe elemente care erau cândva apariții de filme SF au devenit acum realitatea, l-am întrebat pe șeful centrului de inginerie Bosch cum se vede viitorul mobilității. Vom mai conduce peste 10 ani? Vom mai merge la școli de șoferi sau nu vom mai învăța să parcăm și nici măcar să conducem, pentru că mașina noastră va face asta pentru oricare dintre noi?

“Nu sunt sigur în legătură cu asta. Ar putea fi automatizate complet anumite aspecte, de exemplu parcările, exisă deja remote parking sau valet parking, când șoferul stă afară și mașina parchează. Sunt unele elemente mai ușor de controlat. Dar ceea ce vedem acum este că mulți clienți fac un pas în spate când vine vorba despre conducerea autonomă. Investițiile în acest domeniu sunt uriașe, sunt multe cazuri pe care să le detectezi, multe elemente dificil de rezolvat”, subliniază Matter.

Acum se lucrează mai ales la aspecte care țin de nivelurile 1-3. “Credem că șofatul autonom este fezabil, că va veni, în anumite condiții. Nu pot spune însă când s-ar putea întâmpla asta. Pe termen scurt, suntem la nivelul 3, vedem deja nivelul 3 pe drumuri, e ceva ce se întâmplă și care se va extinde”, a spus Matter, care dă exemplul Mercedes.

Mașinile Mercedes compatibile cu nivelul 3 au fost puse în vânzare în decembrie, conform Fortune. California și Nevada sunt singurele două state în care compania poate vinde în mod legal tehnologia către consumatori. Abordarea Mercedes-Benz privind nivelul 3, disponibilă printr-un set de caracteristici numit Drive Pilot, funcționează numai pe vreme senină, în timpul zilei, pe anumite autostrăzi din California și Nevada și numai atunci când mașina se deplasează cu mai puțin de 40 de mile pe oră. Deși s-au făcut progrese, există însă o serie de incidente și accidente care au arătat că deoamdată suntem departe de momentul în care astfel de mașini pot circula în condiții de siguranță pe drumurile publice. Spre exemplu, toama trecută unitatea de vehicule autonome Cruise a General Motors a rechemat toate cele 950 de mașini ale sale pentru actualizarea software-ului, după ce una dintre acestea a târât un pieton pe marginea unei străzi din San Francisco la începutul lunii octombrie și după o interdicție ulterioară din partea autorităților de reglementare din California.

Nici Matter, care conduce un centru în care se lucrează la soluții pentru mașini autonome, nu se grăbește să dea termene.

Foto: Tobias Matter, LinkedIn

“Poți alege între un pas revoluționar sau o abordare care presupune o evoluție treptată. Cred că aceasta din urmă e mai eficientă, pentru că și pentru noi, ca oameni, să adoptăm conducerea autonomă e mai dificil decât să trecem gradual către asta. Poți mai întîi să rezolvi anumite probleme, să mergi pas cu pas mai aproape de această țintă. E mai rezonabil”, a spus Matter.

Acesta spune că în centrul de inginerie pe care Bosch îl are la Cluj există o echipă consistentă, de câteva sute de angajați, care lucrează cu AI.

 

“75% din activitatea noastră e software. Dar lucrăm să vedem cum putem folosi AI să ne ajute în activități. Avem una dintre cele mai mari echipe din România capabile să lucreze în AI. Ducem organizația în această direcție, să fie capabilă să înțeleagă care sunt beneficiile AI. Poți avea multe idei referitoare la ceea ce poți face cu AI, dar trebuie să investești mult în aceste soluții. Așa că întrebarea este: sunt beneficii? Îi pregătim pe manageri să știe, să vadă ce activități sunt folositoare, care sunt de dorit, în ce merită să investim. Vedem potențial”, spune Matter.

Acesta nu se declară un “entuziast AI”, dar s-ar trece pe lista optimiștilor. “E potențial de rezolvat probleme, există potențial să avem multe beneficii pe viitor. Nu doar în software, sunt și activi care vor avea impact în hardware sau validare. În loc de validare de hardware, putem face simulări, în loc să faci design pentru orice, manual,  poți folosi AI, sunt multe elemente care te ajută. Sunt convins că inteligența artificială ne va ajuta în multe situații, va ajuta la salvarea multor vieți, se poate folosi în multe direcții”, conchide Matter.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: