Profitul net al Vienna Insurance Group în primele nouă luni ale anului a ajuns la 302,4 milioane de euro, în creştere cu 10,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei.
Profitul înainte de impozitare a avut o valoare de 413,4 milioane de euro, fiind cu circa 10% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul financiar (excluzând companiile consolidate prin punere în echivalență), situat la 479,2 milioane de euro, a scăzut cu 8,4% în raport cu anul trecut, în special din cauza măsurilor deja luate în primul și al doilea trimestru al anului pe fondul expunerii pe obligațiuni guvernamentale și corporative din Rusia.
Valoarea totală a primelor a crescut în primele nouă luni ale anului 2022 cu 13,6%, în termeni anuali, până la 9,530 miliarde de euro. Această include în premieră rezultatul companiilor de asigurare achiziționate recent în Ungaria și Turcia, care reprezintă 3% din totalul primelor, adică 291 de milioane de euro. Chiar exceptând aceste companii, avansul subscrierilor a fost de două cifre, de 10,1%. Toate liniile de business și piețele VIG au consemnat o creștere a primelor. Cu excepția asigurărilor de viață cu primă unică (+3,1%), toate liniile de business au înregistrat rate de creștere de două cifre (RCA +21%, CASCO +13,6%, proprietăți și răspunderi +15,3%, asigurări de sănătate +11,8%, asigurări de viață cu primă regulată +10%).
„Având în vedere situația actuală și cu condiția ca până la finele anului să nu intervină fluctuații și factori perturbatori externi neașteptați, estimăm un volum total al primelor de cel puțin 12 miliarde de euro în 2022 și un profit înainte de impozitare care să depășească rezultatul de anul trecut, de 511 milioane de euro. În ceea ce privește rata combinată, țintim un nivel în jurul a 95%, în ciuda provocărilor actuale”, a explicat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.
Investițiile Grupului, incluzând numerarul și echivalentele în numerar, se situau la data de 30 septembrie 2022 la nivelul de 34,1 miliarde de euro. Profitul (anualizat) pe acțiune a crescut în perioada menționată de la 2,86 euro la 3,07 euro (+7,3%).