Demonstrație de forță a constructorului român UMB pe Lotul 2 al Autostrăzii București Nord, tronsonul de 19 kilometri dintre DN 1 (Corbeanca) și DN 2 (Afumați) fiind la 35% stadiu fizic de execuție la doar 6 luni de la începerea oficială a lucrărilor. Cu această mobilizare exemplară, UMB ar putea termina în decembrie 2023 (înainte de termen) cel puțin 10 kilometri între DN 1 și Autostrada A3 București – Ploiești) și chiar întreg lotul 2 dacă se rezolvă problema descărcării provizorii în Drumul Județean 100 (zona localității Ștefănești, Ilfov), transmite Asociația Pro Infrastructură.
„10 sau 19 kilometri pe Autostrada Nord în 2023? Joi, 23.02.2023, am filmat șantierul lotului 2 al Autostrăzii A0 Nord între nodurile cu Autostrada A3 și DN1. Antreprenorul, UMB, este foarte bine mobilizat. Toate grinzile necesare sunt finalizate și se lucrează la predale. Structurile sunt într-un stadiu avansat și probabil vor primi grinzile în următoarele 1-2 luni. La terasamente se avansează mai greu în perioada rece, dar în scurt timp probabil vom vedea o nouă demonstrație de forță (și) la acest capitol. Șantierul îi încurcă pe cei de la UMB care au de muncă mai mult decât pot duce pe A7 Buzău-Pașcani. Așa că vor să scape de A0 cât mai curând posibil, chiar dacă au termen contractual abia în iunie 2024 (contract semnat în 17.05.2021, ordin începere 16.08.2021, 12+22 luni proiectare și execuție). Progresul fizic este de aproximativ 35% și sunt șanse foarte mari să vedem (până în) decembrie 2023 o deschidere parțială pe sectorul A3-DN1 (aproximativ 10 km). Ba chiar, dacă și CNAIR își face treaba cu aprobarea descărcării provizorii în DJ100 la vest de Afumați, vom putea folosi toți cei 19 kilometri dintre Corbeanca și Afumați”, a transmis API.
Din cele patru loturi ale Autostrăzii București Nord, CNAIR nu are contract semnat pe Lotul 1 (A1 – DN 1) procedura fiind în reevaluare, iar pentru Lotul 3 de 9 kilometri între DN 2 și DN 3 (Cernica) ar trebui să semneze contractul pentru proiectare și execuție cu o firmă din China.