VIDEO Prăbușirea lirei turcești umple parcările piețelor din Edirne cu autocare din Bulgaria

Piata din Edirne captura youtube

O maree de autocare înmatriculate în Bulgaria, înghesuite în parcarea pieței din Edirne, în apropiere de graniță, stă mărturie pentru amploarea crizei monetare în care președintele Erdogan a aruncat Turcia, relatează agenția AFP, citată de publicația boursorama.com.

Altădată capitală a Imperiului Otoman, între secolele XIVși XV, orașul Edirne, cu nenumăratele sale moschei, este acum o piață imensă pentru vecinii din Balcani și din Bulgaria – ei înșiși printre cei mai săraci din Europa.

De la fructe și legume până la lenjerie intimă, totul se cumpără la prețuri mici.

“Pentru noi, este bine, dar pentru turci este foarte dur”, comentează un ghid, Daniela Mircheva, înainte de a se urca în autocarul care o duce înapoi în Bulgaria.

“Am fost în aceeași situație acum 10, 12 ani”, adaugă femeia de circa 40 de ani, referindu-se la criza financiară mondială din 2008. “A fost foarte dificil”.

“La jumătate de preț”

Lira turcească s-a prăbușit puternic în acest an, victimă a politicii economice a președintelui Recep Tayyip Erdogan care insistă, în ciuda dogmelor economice, să favorizeze dobânzile mici, deși inflația care a depășit în noiembrie 21% în ritm anual. Lira a pierdut peste 57% din valoarea sa în raport cu dolarul de la începutul anului.

De notat că lira turcească şi-a revenit puternic luni, de la un minim al şedinţei, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a anunţat o serie de măsuri despre care a spus că vor reduce presiunea deprecierii monedei suportată de turci, promiţând în acelaşi timp să continue politica dobânzilor scăzute care a determinat prăbuşirea acesteia.

În aceste condiții, Daniela Mircheva este încântată că poate cumpăra mai multe sticle cu ulei de floarea soarelui, în căutarea unor afaceri profitabile. “Este la jumătate comparativ cu Bulgaria. Este cu adevărat mult, mult mai ieftin pentru noi”.

Negustorii turci nu sunt la fel de mulțumiți.

„Umilitor”

“Este umilitor”, mărturisește Gulsen Kaya, în spatele grămezilor de hanorace și haine de iarnă îngrămădite pe tejgheaua sa. “Priviți ce a făcut din Turcia!”

Șeful statului a pariat pe o liră slabă care să încurajeze exporturile și care să transforme Turcia într-un actor e neocolit pe piața mondială, pe modelul Chinei.

Ca prim ministru și apoi președinte Erdogan s-a bazat pe clasele populare pentru a-și menține la putere partidul islamo-conservator AKP, începând cu 2002.

Grație unei creșteri viguroase în primul deceniu, acesta a deschis Turcia pentru investițiile străine.

Dar, pentru analiști, economiști și diplomați, atitudinea de astăzi a șefului de stat este dificil de urmat.

“În opinia mea, dacă oamenii care conduc Turcia ar face ce trebuie să facă, lira ar reveni la nivelul la care a fost foarte, foarte repede”, crede Tinko Garev, un client bulgar. “Sunt dezolat pentru turci deoarece înțeleg ce înseamnă aceste prețuri mici pentru ei”.

În stare de șoc

Bulent Reisoglu conduce piața din Edirne de 15 ani. Potrivit acestuia, numărul de clienți a crescut de la 50.000 pe săptămână la aproape 150.000 de când au început să se resimtă efectele crizei.

“Numărul de clienți străini a crescut de patru sau cinci ori”, continuă el. Cu toate acestea, comercianții câștigă mai puțin, deoarece vânzările mai mari nu reușesc să compenseze prăbușirea lirei turcești.

“Furnizorii ne trimit noi liste de prețuri în fiecare săptămână”, se plânge un negustor, Utku Bitmez.

“Toate materiile prime vin din străinătate, din Europa, China și Italia”, explică el. “Prețurile produselor s-a dublat de anul trecut”.

Reisoglu, șeful pieței, povestește că vede comercianții cu ochii lipiți de telefoanele mobile pentru a urmări evoluția lirei. “Suntem în stare de șoc”, adaugă el. “Nimeni nu se aștepta la o asemenea depreciere”.

Clienții bulgari nu se bucură nici ei de situație.

“Localnicii nu pot cumpăra toate aceste lucruri”, spune Ilyana Todorova, care, alături de fiica ei adolescentă, cumpără haine. “Pentru oamenii simpli, nu este bine.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: