VIDEO Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European:  ”Din 2029 s-ar putea ca locuințele să fie taxate dacă nu respectă criterii de eficiență energetică” / ”Sunt atâția bani pentru renovări, dar stăm pe ei și ne plângem că ne vine gazul 15 milioane de lei”

nicu stefanuta Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, atrage atenția la absorbția fondurilor acordate pentru reabilitarea termică a locuințelor, în condițiile în care din 2029 este posibil să fie taxate în plus imobilele care nu vor respecta criteriile de eficiență energetică.

Afirmația a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizată de G4Media și la care au mai participat Victor Negrescu, și el vicepreședinte al PE și Gabriela Drăgan, profesor universitar la Academia de Studii Economice, specializat pe politici europene.

https://www.youtube.com/watch?v=opK138sOnqs”Energia este cheia de boltă la tot ceea ce se va întâmpla în Uniunea Europeană.  Nu degeaba în programul pe care și eu l-am votat, al președintei Ursula von der Leyen, energia este cuvântul cheie, de asta am și intrat în Comisia pentru energie ca membru plin, pentru că toată dezbaterea s- amutat acolo, de la Mediu, acolo unde era în trecut la Comisia de industrie și energie.

Trebuie să asigurăm într-un timp foarte scurt resurse de energie în condițiile în care nu ne mai putem baza, și nici nu ar mai trebui să ne bazăm, pe gaz rusesc, pe gaz de la dictatori, și ar trebui să ne dezvoltăm propriile resurse, inclusiv cele regenerabile pe care deja au devenit mult mai ieftin, unde putem fi regi. Mă refer inclusiv la România.

Din 2029 s-ar putea ca locuințele să fie taxate, respectiv clădirile să fie taxate dacă nu respectă criterii de eficiență energetică, este vorba de ETS, un proiect al UE.

Acesta este din legislatura precedentă. În 2027, Comisia Europeană va analiza introducerea acestui mecanism de certificate de emisii pentru clădirii, îndepând cel mai devreme din 2029.

Dar România ar trebui să se pregătească pentru asta și har Domnului că sunt atâția bani pentru renovări, dar stăm pe ei și ne plângem că ne vine gazul 15 milioane de lei, iarna. În loc să renovăm și să ne coste mult mai puțin. În loc să mergem spre hidrogen și alte surse”, a transmis Nicu Ștefănuță.

Potrivit unui document al CE, clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul final de energie în Uniune și pentru 36% din emisiile sale de gaze cu efect de seră legate de energie, în situația în care 75% din clădirile Uniunii sunt încă ineficiente din punct de vedere energetic.

”Gazele naturale joacă cel mai important rol în încălzirea clădirilor, reprezentând aproximativ 39% din consumul de energie utilizată pentru încălzirea spațiilor în sectorul rezidențial. Petrolul ocupă locul al doilea printre combustibilii fosili utilizați pentru încălzire, reprezentând 11%, în timp ce cărbunele reprezintă aproximativ 3%. Prin urmare, reducerea consumului de energie și utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul clădirilor constituie măsuri importante necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a sărăciei energetice în Uniune”, se precizează în document.

Dezbaterea G4Media a făcut parte din proiectul co-finanțat  de Uniunea Europeană (Parlamentul European prin DG Communication): „EuroVOT: learning from the crises, shaping the future”.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării. Parlamentul European nu a fost implicat în pregătirea proiectului și nu este responsabil în nicio măsură de informațiile sau punctele de vedere exprimate în cadrul proiectului, iar acestea nu-i impun nicio obligație; responsabilitatea aparține exclusiv autorilor, persoanelor intervievate, editorilor sau difuzorilor programului, în conformitate cu legislația aplicabilă. Parlamentul European nu poate fi considerat responsabil nici pentru daunele, directe sau indirecte, care pot rezulta 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nea Stefanuta, in ziua alegerilor am fost la vot inainte sa ne sune o prietena implicata in campania ta, sa nespuna ce om deosebit esti. Prietena noastra din cate stim noi e un om cinstit, deci presupun ca “genialismele” pe care ai inceput sa le debitezi erau bine ascunse in tartacula l’u matale, bre nea Stefanuta.
    Bine ca votasem si nu am votat cu nea Stefanuta care sufera de Raducionism care uitase sa vorbeasca romaneste dupa 3 luni in italia, nu se mai descurca saracu cu limba romana, asa ai uitat si matale nea Stefanuta dupa o luna de unde ai plecat….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.