VIDEO Modernizarea liniei de tren Sighișoara-Arad : tronsonul Gurasada-Simeria (40 km.) a ajuns la 70 %. Spaniolii de la FCC construiesc trei noi poduri peste Mureș

M 200 Gurasada-Simeria CFR

Tronsonul Gurasada-Simeria de pe Magistrala feroviară M 200 Brașov-Simeria-Arad a ajuns la 70 % în cadrul proiectului de modernizare, finalizarea lucrărilor fiind estimată pentru septembrie 2023, a transmis Compania CFR Infrastructură. Reabilitarea liniei M 200 Brașov-Sighișoara-Arad este singurul proiect cu finanțare europeană în șantier pentru refacerea liniei și creșterea vitezei de circulație la 160 km/h. pentru trenurile de călători respectiv 120 km/h. pentru cele de marfă.

Contractul pentru modernizarea celor 40 de kilometri dintre Simeria și Gurasada a fost semnat încă din 2017 cu asocierea FCC (Spania)- Astaldi (WeBuild, Italia) pentru 3 miliarde lei. Termenul inițial de execuție era de 3 ani.

În cadrul proiectului, constructorul va ridica 17 poduri noi, dintre care trei poduri noi peste Mureș, a anunțat CFR Infrastructură : ,,70 % stadiul lucrărilor de modernizare pe tronsonul 3 Simeria – Gurasada. Obiectivele contractului

-modernizarea a 40,83 km de infrastructură și suprastructură feroviară (linie dublă)
-sectoare noi de linie simplă: lini 214 spre Hunedoara (3.031 ml), linia 227 spre Brad (1.621 ml) și linia 216 spre Lugoj (3.500 ml)
-lucrări civile în 9 stații de cale ferată (inclusiv halte comerciale/puncte de oprire)
-modernizarea a 7 treceri la nivel
-17 poduri noi (dintre care 3 peste râul Mureș, cu deschideri între 50 și 110 m lungime)
-27 de podețe din elemente prefabricate
-4 pasaje superioare (Deva, Mintia, Ilia, Gurasada)
-3 pasaje inferioare (Săulești și Ilia)
-lucrări de electrificare și energo alimentare
-lucrări de implementare a sistemului de siguranță a traficului ERTMS (ETCS nivel 2+GSM-R).
VIDEO : demolarea podului rutier din comuna Gurasada (Hunedoara) 

Noile poduri dintre Simeria și Gurasada :

-pod peste râul Mureș, pe variantă nouă de traseu, km 493+432, în lungime de 370 m (3.765 tone), cu 5 deschideri
pod peste râul Mureș, pe variantă nouă de traseu, km 494+913, în lungime de 420 m (4.165 tone), cu 6 deschideri
pod peste râul Mureș, pe variantă nouă de traseu, km 497+140, în lungime de 470 m (4.567 tone), cu 7 deschideri
 pasaj superior Gurasada, în lungime de 375 m, cu 14 deschideri cu grinzi din beton precomprimat și o deschidere central metalică de 648 tone – supratraversează Magistrala la km 506+217 (vechiului pasaj de pe DN 7 peste CF, în zona Gothatea, în curs de demolare)
linia CF 214, variantă nouă de traseu spre Hunedoara, cu linie simplă de cale ferată în lungime de 3.031 ml.
Tronsonul Ilteu-Gurasada (22 km.) unde lucrează Aktor este la aprox. 60 % și trebuie finalizat în decembrie 2023, iar Simeria-Vințu de Jos(Alba) cu o lungime de 42 km. este reabilitată 99,95, recepția finală urmând să fie în decembrie. Pe M 200, întârzieri majore sunt și pe toate cele trei loturi Brașov-Sighișoara.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: