VIDEO Ministrul Transporturilor: Pasajul Mogoşoaia de pe Centura Capitalei va fi terminat pe 1 octombrie

Pasaj Mogosoaia Centura Capitalei Sursa foto: Captura video / Construim Romania

Pasajul de la Mogoşoaia de pe Centura Bucureşti Nord va fi terminat cel mai târziu pe 1 octombrie, cu o jumătate de an înaintea termenului contractual, a anunţat astăzi, la Europa FM, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Termenul acestei lucrări este de 24 de luni şi expiră în primăvara anului viitor. Ministrul Cătălin Drulă spune că a cerut constructorului să se mobilizeze mai bine pe şantier pentru a termina lucrarea în această toamnă.

„E o lucrare nu prea complicată. Din păcate cine a lansat licitaţia în 2017- 2018 a pus un termen de 2 ani. M-am întâlnit săptămâna aceasta cu conducerea Companiei Strabag (Austria) şi le-am spus că îşi strică renumele. Dacă s-ar lucra intens, n-ai ce alege în 4 luni, acolo. E o companie cu renume, unul dintre cei doi mari constructori din Austria. Vreau să le şi mulţumesc public, mi-au dat termen ferm de finalizare 1 octombrie”, a anunţat ministrul.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Spre deosebire de pasajele de la intersecţiile Domneşti, Berceni, Olteniţa şi Cernica, unde se ridică sensuri giratorii suspendate, pasajul de la Mogoşoaia este unul clasic. Aceasta va fi singura lucrare de pe centură care se finalizează până la sfârşitul anului.