Verchere, OMV Petrom: Dacă nu vedem schimbări la legea offshore anul acesta, decizia finală de investiție la Marea Neagră va trebui mutată în 2023. Vom muta și termenul pentru extragerea gazelor

Christina Verchere OMV Petrom Foto: Ovidiu Micsik / InquamPhotos

Dacă autoritățile nu prezintă schimbări la legea offshore până la finalul acestui an, OMV Petrom va muta decizia finală de investiție în 2023, caz în care și termenul pentru extragerea gazelor va fi mutat, a declarat, într-o conferință de presă, Christina Verchere, CEO-ul companiei.

„Continum dialogul cu autoritățile prin intermediul asociațiilor. Ultima dată când am vornit a fost la momentul anunțării rezultatelor financiare ale companiei. Am spus că pentru a lua decizia de investiție avem nevoie de modificări la legea offshore până la finalul anului. Suntem deja în 8 decembrie. Dacă nu vedem schimbări la legea offshore anul acesta, decizia finală de investiție va trebui să fie mutată în 2023 și atunci vom muta și termenul pentru extragerea gazelor”, a precizat Verchere.

OMV Petrom estimează că va investi până la 2 miliarde de euro în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, care îi va aduce rezerve recuperabile de 50 de miliarde de metri cubi de gaze, a mai spus Christina Verchere.

„Proiectul Neptun Deep este inima strategiei noastre pe partea de gaze, este un proiect crucial pentru OMV Petrom şi pentru România. Au fost făcuţi paşi înainte în negocierile dintre Romgaz şi ExxonMobil şi, aşa cum am anunţat, după ce tranzacţia Romgaz-ExxonMobil va fi finalizată, OMV Petrom va fi operatorul blocului”, a spus Verchere.

„Orice întârziere în amendarea legii pune presiune asupra proiectului, ameninţă securitatea energetică a României şi duce la creşterea importurilor de gaze”, a mai spus şefa OMV Petrom.

Șefa companiei a afirmat că, în absența Neptun Deep, OMV Petrom vede o creștere a importurilor cu 50% până în 2030.

OMV Petrom a anunțat marți Strategia 2030, în care afirmă că dezvoltarea Neptun Deep este cel mai important proiect strategic al companiei. Sub rezerva deciziei finale de investiție în 2022/2023, prima producție de gaze e așteptată aproximativ patru ani mai târziu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: