Veniturile companiei Groupama au crescut cu peste 25% în primele 9 luni ale anului 2023/ Valoarea totală a primelor brute subscrise a crescut cu 30%

Groupama Asigurari

Veniturile companiei Groupama în primele 9 luni ale anului 2023 arată o creştere de peste 25%, atingând valoarea de 1,22 miliarde lei, fiind susţinută în principal de liniile de business CASCO, Property, Asigurări persoane şi Asigurări de călătorie”, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în primele nouă luni ale anului 2023 a atins 2,87 miliarde lei, în creştere cu peste 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, în timp ce asiguratorul a raportat un profit de 164 milioane lei.

Compania transmite că linia CASCO a avut o contribuţie semnificativă la rezultatele totale, ajungând, în primele 9 luni ale anului 2023, la o creştere de aproximativ 28%. Linia asigurărilor de bunuri a înregistrat, de asemenea, o evoluţie pozitivă, marcând o creştere de aproximativ 19%.

În 2023, Groupama a continuat să înregistreze o creştere a subscrierilor şi pe linia RCA. Asigurările de sănătate au crescut cu aproximativ 33%, în timp ce asigurările de viaţă au atins şi ele o creştere de peste 8%.

Totodată, rezultatele înregistrate pe linia asigurărilor de persoane, în primele 9 luni ale anului 2023, confirmă un interes în creştere al românilor pentru acest tip de asigurări şi o mai mare deschidere către prevenirea riscurilor.

În ceea ce priveşte solvabilitatea, după primele 9 luni ale anului 2023, Groupama a înregistrat o valoare SCR de 150% şi o valoare MCR de 295%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: