Variantă de lucru în PNL: Ce nume sunt în discuții la Mediu și Finanțe, în Guvernul format după rotativă

Cosmin Marinescu Foto: Inquam Photos / George Călin

O variantă de lucru în PNL pentru împărțirea ministerelor ar fi ca președinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu, să fie vicepremier și să preia portofoliul Justiției, iar Nicoleta Pauliuc să preia Ministerul de Interne, conform surselor politice consultate de G4Media.

La Mediu ar urma să vină Mircea Fechet, iar Ministerul de Finanțe ar urma să fie preluat de Cosmin Marinescu, conform acelorași surse. O decizie finală se va lua în ședința Biroului Permanent Național al PNL convocat luni.

Premierul Nicolae Ciucă urmează să demisioneze în cursul zilei de luni, susțin surse G4Media din PNL, în condițiile în care sindicatele din Educație vor fi de acord cu oferta propusă duminică și vor anunța încheierea grevei generale.

În aceste condiții, va începe ”rotativa”, întregul mecanism procedural prin care se va produce schimbarea premierilor și a unei părți importante din miniștri. Numirea noului guvern ar trebui să se realizeze până la finalul săptămânii următoare, precizează surse politice citate de G4Media.

În cursul zilei de duminică urmează să se desfășoare o ședință a Coaliției în care se va fixa noua formulă de guvernare, miniștrii care vor face parte din Guvernul Ciolacu, precum și dacă UDMR va face sau nu parte din viitorul Executiv. Detalii, aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.