Vânzările globale ale BMW au crescut în trimestrul III, dar au scăzut livrările din China, cea mai mare piață auto din lume

BMW Sursă foto: Unsplash

Vânzările globale ale Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au crescut în trimestrul trei din 2023, dar livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume – China – au scăzut, producătorii auto fiind afectaţi de cererea mai slabă şi adâncirea războiului preţurilor, transmit Xinhua şi Reuters, citate de Agerpres.

În perioada iulie-septembrie 2023, vânzările grupului german au crescut cu 5,8%, la 621.699 vehicule, iar în primele nouă luni luni din acest an s-a înregistrat un avans de 5,1%. În China au scăzut livrările trimestriale de modele modele BMW şi Mini, dar în perioada ianuarie-septembrie 2023 vânzările totale au crescut cu 1,7%, pe fondul succesului vehiculelor electrice.

Livrările de vehicule electrice au urcat cu 79,6% în trimestrul trei din 2023, la 93.931 unităţi. Ponderea vehiculelor electrice în totalul vânzărilor a crescut la 15%, BMW îndeplinindu-şi astfel obiectivele pentru 2023.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Per ansamblu, suntem în grafic pentru a ne îndeplini ţintele de creştere din acest an”, a afirmat Pieter Nota, membru al Board-ului BMW, confirmând aşteptările pentru “o creştere solidă” a vânzărilor în 2023, faţă de prognoza precedentă, ce indica “un uşor avans”.

“Desigur, China rămâne o piaţă cheie, alături de SUA şi Europa. Privim cu încredere spre viitor”, a declarat un purtător de cuvânt al BMW pentru Xinhua.

În primul semestru din acest an, veniturile grupului german au crescut cu 12,4%, la 74,1 miliarde de euro, în timp ce profitul operaţional a urcat cu 42,6%, la 9,7 miliarde de euro.

China este cea mai mare piaţă pentru principalii trei producători auto din Germania. Compania BMW exportă modelul electric iX3 din China în Europa şi din 2024 va exporta modelul Mini, ceea ce o face vulnerabilă la posibilele taxe vamale impuse de UE Chinei şi la orice represalii din partea Beijingului.

Recent, producătorul german de maşini de lux anunţa că vrea să menţină preţurile stabile în 2023, după ce în ultimii doi ani a transferat clienţilor o parte din costurile mai ridicate, dar recent directorul financiar Nicolas Peter avertiza că sunt aşteptate unele majorări de preţuri moderate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: