Vânzările de mașini noi în Franța au scăzut cu 1,5% în luna martie/ Cu cât au scăzut vânzările Dacia

Renault Union Motors Sursa foto: Renault

Înmatriculările de automobile noi din Franța au scăzut cu 1,5% în martie, primul declin din decembrie 2022, în condițiile în care luna a fost marcată de două zile lucrătoare mai puțin decât în anul precedent, a anunțat luni, într-un comunicat, asociația auto PFA, scrie Bloomberg.

Vânzările au totalizat 180.024 vehicule, în scădere față de 182.712 în martie 2023. Ele au crescut cu 5,7% în primul trimestru.

Stellantis, cel mai mare vânzător din Franța, a înregistrat luna trecută o scădere a înmatriculărilor noi cu 8,8%, potrivit PFA. Cel mai apropiat rival al său, grupul Renault, a înregistrat o creștere globală de 2,8%, deoarece o creștere de 8,9% a vânzărilor mărcii Renault a compensat o scădere de 9,2% la Dacia.

Vehiculele electrice și hibride reîncărcabile au reprezentat 27% din vânzările de mașini noi în primul trimestru al anului, ușor peste nivelul de 26% raportat pentru întregul an 2023, a precizat PFA.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: