Valoarea de piață a gigantului petrolier american Exxon a depășit-o pe cea a Tesla, pe fondul încetinirii vânzărilor de automobile electrice

sonda offshore sursa ExxonMobil Foto: Sondă offshore / ExxonMobil

Pentru prima dată în mai mult de un an, valoarea de piaţă a grupului petrolier american Exxon Mobil Corp. a depăşit-o pe cea a Tesla Inc., pe fondul încetinirii vânzărilor de automobile electrice iar investitorii mizează pe reticenţa consumatorilor în a renunţa la automobilele cu motoare pe combustie, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Vineri, titlurile Exxon au înregistrat un avans de 1,1% la Bursa de la New York, în timp ce acţiunile Tesla au scăzut cu 1,9%, până la 147,05 dolari. În consecinţă, capitalizarea de piaţă a Tesla era de aproape 469 miliarde de dolari, faţă de 475 miliarde de dolari pentru Exxon.

Comparativ, în luna noiembrie 2021, valoarea de piaţă a Tesla era cu aproape 1.000 de miliarde de dolari peste cea a Exxon, când titlurile Tesla erau impulsionate de creşterea livrărilor, expansiunea pe piaţa din China şi promisiunea automobilelor autonome. Între timp investitorii şi-au revizuit estimările pentru toate aceste trei elemente.

Valoarea de piaţă a Tesla a scăzut cu 41% de la începutul anului şi până în prezent, o perioadă marcată de îngrijorări cu privire la continuarea creşterii, restructurări de personal şi primele scăderi anuale ale vânzărilor de la începutul pandemiei. În paralel, Exxon a pus capăt unei tendinţe îndelungate de scădere a producţiei de petrol, profitând şi de faptul că în acest an cotaţia barilului de petrol a crescut cu 16%.

Aceste evoluţii diferite demonstrează faptul că electrificarea transportului rutier este mai dificilă decât se credea iniţial. Ford Motor Co. şi Hertz Global Holdings Inc. se numără printre companiile care îşi revizuiesc pariurile mari făcute pe vehiculele electrice pe măsură ce penetrarea acestor vehicule încetineşte din cauza preţurilor mari şi numărului limitat de staţii de încărcare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: