USR acuză că Guvernul Ciolacu foloseşte banii publici ca pe o puşculiţă personală, susţinând că Executivul a cheltuit de la începutul anului 30 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară. ”Este o practică abuzivă, o dovadă clară a modului în care PSD a transformat bugetul naţional într-o puşculiţă privată, folosită pentru a controla primarii şi pentru a menţine reţeaua de influenţă într-un an electoral”, afgirmă USR, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Guvernul condus de Marcel Ciolacu a cheltuit de la începutul anului 30 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară. În ultimele trei luni ale anului trecut, am avut alte 29 miliarde de lei cheltuiţi de Marcel Ciolacu. În doar un an, Guvernul PSD-PNL a reuşit o alocare de 60 miliarde de lei din Fondul de rezervă, de două ori mai mult decât toate guvernele României din ultimii 15 ani.Este o practică abuzivă, o dovadă clară a modului în care PSD a transformat bugetul naţional într-o puşculiţă privată, folosită pentru a controla primarii şi pentru a menţine reţeaua de influenţă într-un an electoral”, afirmă reprezentanţii USR într-un comunicat.

„Marcel Ciolacu şi-a transformat funcţia de premier într-un post de administrator al unui fond privat, o puşculiţă de partid, direcţionând banii publici după bunul plac. Aceste sume uriaşe ar fi trebuit să fie folosite transparent, pentru proiecte importante şi bine stabilite prin lege, nu pentru a recompensa primarii care îi sunt fideli şi îi aduc voturi. Este inadmisibil ca România să fie condusă astfel, total netransparent”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Conform USR, în loc să facă o rectificare bugetară transparentă, Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanţă de urgenţă în septembrie 2023 pentru a extinde utilizarea Fondului de rezervă. Astfel, cheltuielile au fost mascate, iar banii publici au fost redirecţionaţi pentru a cumpăra bunăvoinţa baronilor locali.

USR aminteşte că în 2021 a depus un proiect de lege pentru a introduce reguli clare de transparenţă în utilizarea Fondului de rezervă. Legea propusă de USR prevede: limitarea Fondului de rezervă la 0,5% din totalul cheltuielilor bugetului de stat; consultare publică obligatorie şi justificarea caracterului urgent al cheltuielilor.; raport detaliat către Parlament pentru fiecare utilizare a Fondului, astfel încât alocările să fie transparente şi justificate.

„Voi cere Camerei Deputaţilor să introducă imediat pe ordinea de zi legea noastră privind transparenţa Fondului de rezervă. Doar aşa putem stopa acest abuz de proporţii. Nu mai putem accepta ca banii publici să fie utilizaţi discreţionar, pentru a cumpăra susţinere politică”, conchide liderul deputaţilor USR.

Guvernul trebuie să explice urgent destinaţia fiecărui leu cheltuit şi să justifice de ce banii publici nu au fost utilizaţi pentru rectificări bugetare transparente, care să treacă prin filtrul Parlamentului, consideră USR.