BREAKING Compania națională de electricitate a Greciei a semnat un acord de exclusivitate cu Enel pentru a cumpăra afacerile din România

Sigla Enel. sursa: Enel sursa foto: Enel

PPC, compania națională de electricitate a Greciei, este cu un pas mai aproape să cumpere Enel România, după ce a semnat un acord de exclusivitate cu grupul italian pentru posibila achiziție a filialei sale din țara balcanică, scrie publicația greacă liberal.gr.

UPDATE 22:30 ENEL a transmis, printr-un anunț de presă, că intră în negocieri exclusive cu PPC, pentru vânzarea tuturor operațiunilor din România:

  • ”Roma, 14 decembrie 2022 – Enel S.p.A. („Enel”) anunță că astăzi a încheiat un Acord de exclusivitate cu compania grecească Public Power Corporation S.A. („PPC”) în legătură cu potențiala vânzare a tuturor participațiilor deținute de Grupul Enel în România („Activele țintă”). În timpul perioadei de exclusivitate, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, părțile vor negocia documentația tranzacției, iar PPC va efectua un proces de due diligence corespunzător cu privire la Activele Țintă. La finalizarea acestor verificări prealabile, consiliul de administrație al PPC va stabili dacă PPC va înainta o ofertă obligatorie către Enel. Părțile vor informa piața în cazul în care vor încheia un acord obligatoriu cu privire la tranzacție”.

Știrea inițială

PPC și Enel au stabilit o dată pentru negocieri până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, când Consiliul de administrație al PPC va stabili dacă societatea va face o ofertă obligatorie către Enel. Părțile vor informa comunitatea investițională în cazul în care vor încheia un acord obligatoriu privind tranzacția.

  • ”PPC intră în negocieri exclusive cu Enel pentru achiziția tuturor activităților Enel din România. PPC S.A. („PPC”) anunță că a semnat un Acord de exclusivitate cu Enel S.p.A. („Enel”) pentru potențiala achiziție a tuturor participațiilor Grupului Enel în România („Activele țintă”). În timpul perioadei de exclusivitate, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, părțile vor negocia documentele tranzacției, iar PPC va efectua diligența necesară în legătură cu activele țintă, iar la finalizarea acestei diligențe, Consiliul de Administrație al PPC va stabili dacă PPC va face o ofertă obligatorie către Enel. Părțile vor informa comunitatea investițională în cazul în care vor încheia un acord obligatoriu privind tranzacția”, este anunțul făcut de PPC în presa greacă.

Context

În septembrie, PPC a anuntat că se pregătește să cumpere active în România și presa greacă spunea că este vorba despre afacerile Enel.

Acordul era evaluat la 1,3 miliarde, dar există semne de întrebare în mijlocul unei crize energetice neclare, mai scrie presa greacă.

CEO-ul PPC, Giorgos Stassis, a declarat că există o posibilitate de achiziție în România, una dintre cele două piețe (alături de Bulgaria) în care compania urmărește să se extindă cu accent pe sursele de energie regenerabilă.

Giorgos Stassis a fost, anterior, chiar CEO al Enel România, de unde a plecat la Compania Publică de Electricitate a Greciei.

Enel a transmis, în 26 octombrie, la solicitarea Economedia, că politica companiilor este de a nu comenta astfel de zvonuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.