Uniunea Europeană va subvenționa preţurile la combustibilii utilizaţi în gospodărie

Gaze aragaz sursa Pexels Foto: Pexels.com

Miniştri europeni de Finanţe au ajuns marţi la un acord pentru a subvenţiona preţurile la combustibilii utilizaţi în gospodărie şi de asemenea să ofere sprijin companiilor afectate de creşterea preţurilor la energie, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia, a declarat ministrul francez de Finanţe, Bruno le Maire, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„Războiul din Ucraina a condus la o creştere semnificativă a preţului materiilor prime, în special la gaze naturale şi alimente. Acesta cere un răspuns economic coordonat din partea statelor europene”, a declarat Bruno le Maire la finalul reuniunii miniştrilor de Finanţe din statele membre UE.

Bruno le Maire, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, a precizat că strategia comună are la bază propunerile Comisiei Europene privind relaxarea restricţiilor cu privire la ajutoarele de stat.

„Această strategie se bazează pe trei aspecte. Primul, sprijin pentru toate gospodăriile afectate de creşterea semnificativă a preţului combustibililor. Acest lucru l-am făcut în Franţa şi multe alte state europene au făcut acelaşi lucru, sau intenţionează să facă asta”, a spus Bruno le Maire. “Ar fi vorba de o reducere de preţ la pompă. Multe persoane nu au altă alegere decât să meargă cu maşina la muncă. Sprjinul pentru gospodării îl considerăm necesar”, a apreciat Bruno le Maire.

Cea de a doua măsură de sprijin ar ajuta companiile cele mai afectate de creşterea preţului gazelor naturale. Ajutorul ar veni sub forma unor împrumuturi garantate de guvern sau granturi pentru companiile care consumă foarte multă energie.

Cea de a treia măsură vizează diversificarea surselor de aprovizionare cu energie pentru a deveni independenţi de Rusia, principalul furnizor de energie al blocului comunitar, în condiţiile în care îi livrează 45% din gazele naturale, mai mult de un sfert din petrol şi jumătate din necesarul de cărbune.

„Trebuie să ne construim independenţa energetică cât mai curând posibil. Trebuie să ne accelerăm investiţiile, să ne diversificăm sursele de energie, să ne diversificăm sursele de aprovizionare, să ne refacem stocurile”, a mai apus oficialul francez.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis a spus că ţările UE ar putea să finanţeze astfel de investiţii din împrumuturile cu dobânzi mici disponibile în cadrul mecanismului de relansare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: