Uniunea Europeană este de acord cu crearea unui încărcător unic pentru toate telefoanele mobile. Cel mai mare impact îl va resimți Apple

Incarcator telefon pexels.com

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre în procesul decizional comunitar, a adoptat miercuri o poziţie asupra propunerii de creare a unui încărcător unic universal de tipul USB-C, care să poată fi utilizat pentru telefoane mobile, tablete, camere video şi console video, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bruxellesul încearcă din 2009 să impulsioneze această măsură şi un acord voluntar cu principalii producători de dispozitive electronice mobile a permis atunci reducerea de la 30 la 3 a numărului încărcătoarelor existente pe piaţă, respectiv USB 2.0 Micro B, USB-C şi Lightning, cel din urmă fiind exclusiv al Apple. Acest acord a expirat însă în 2014 şi nu s-a reuşit de atunci atingerea obiectivului de introducere a unui încărcător unic universal.

Pe lângă avantajele practice pentru consumatori, Comisia Europeană susţine această măsură şi pentru ca dispozitivele electronice să poată fi comercializate cu sau fără încărcător, ceea ce va reduce costurile şi deşeurile electronice asociate fabricării, transportului sau eliminării încărcătoarelor scoase din uz.

Statele membre au menţinut în documentul lor de poziţie pentru negocierea finală esenţialul propunerii Comisiei, la care au adăugat două anexe, una prin care cer ca aparatele să dispună obligatoriu de o pictogramă care să arate dacă sunt vândute cu sau fără încărcător, iar cealaltă face referire la precizarea pe produs a anumitor date tehnice.

Textul aprobat de Consiliul UE urmează să fie negociat cu Parlamentul European şi cu Comisia Europeană, iar după ce se va ajunge la un acord definitiv implementarea măsurii se va face cu o perioadă de tranziţie de doi ani. Parlamentul European încă nu şi-a stabilit mandatul de negociere.

Cel mai mare impact al noilor reguli probabil îl va resimți Apple, care continuă să livreze telefoane cu un încărcător Lightning, diferit de portul USB-C din ce în ce mai universal. Începând cu 2018, aproximativ 29% dintre încărcătoarele de telefon vândute în UE foloseau USB-C, 21% foloseau Lightning și aproximativ jumătate foloseau standardul Micro USB mai vechi, potrivit unei evaluări UE citate de Reuters. Este probabil ca aceste proporții să se fi schimbat considerabil, deoarece USB-C a înlocuit Micro USB pe toate telefoanele Android, cu excepția celor mai puțin costisitoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: