Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi oprită controlat duminică dimineaţa

centrala de la cernavoda, centrala nucleara, nuclearelectrica Sursa foto: Facebook Ministerul Economiei

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită în mod controlat, în dimineaţa zilei de 16 octombrie, pentru realizarea unor activităţi de ajustare a unor parametri şi limite de protecţie ale generatorului electric, anunță Nuclearelectrica printr-un comunicat transmis vineri Bursei de la Bucureşti.

„Oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă se realizează conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii şi este necesară pentru a permite personalului CNE Cernavodă realizarea activităţilor de ajustare. Desfăşurarea activităţilor menţionate nu are impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei”, potrivit raportului de la BVB.

Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, contribuie cu aproximativ 20% energie nucleară la producţia totală de energie, prin exploatarea celor două unităţi Candu, Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. În acelaşi timp, Nuclearelectrica contribuie cu 33% la producţia totală de energie fără emisii de CO2 din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: