Undă verde pentru modernizarea Gării de Nord din București, proiect de peste o jumătate de miliard de lei. CFR Infrastructură vrea să lanseze licitația până la sfârșitul anului

Gara de Nord Bucureşti Sursa Foto: Ministerul Transporturilor

Compania CFR Infrastructură a primit toate avizele necesare pentru modernizarea Gării de Nord din București, investiție de peste o jumătate de miliard de lei, a anunțat marți, după audierile din Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaților, directorul genera, Ion-Alexandru Simu. Modernizarea celei mai importante stații CFR din România ar putea fi lansată în licitație la sfârșitul anului, după aprobarea în Consiliul Tehnic și Economic al CFR Infrastructură și a Hotărârii de Guvern prin care Executivul avizează indicatorii tehnici și economici, a explicat Simu citat de Agerpres : ,,Studiul de fezabilitate a fost fazat pentru Gara de Nord în Faza 1 şi Faza 2, ca să lansăm proiectare cu execuţie. Şi noi vrem să lansăm în acest an Faza 1 şi Faza 2. Faza 1 înseamnă partea de clădire. Fiind şi monument istoric, am avut nevoie de avizul Ministerului Culturii. Am obţinut toate avizele, iar săptămâna asta, mai precis joi sau vineri, regionala Bucureşti va intra cu acest proiect în Consiliul Tehnico-Economic, urmând ca săptămâna viitoare să intre în Consiliul Tehnico-Economic al nostru, al companiei, urmând apoi toţi paşii, normal: Consiliul de Administraţie, avizul MT interministerial şi Hotărâre de Guvern. Avem finanţare asigurată. Sper că putem să lansăm, să avem o dată de depunere a ofertelor în acest an pentru gara din Bucureşti.Avem asigurată finanţarea pentru faza 1 şi faza 2. Noi asta vom scoate la licitaţie: proiectare cu execuţie, undeva la 100 şi ceva milioane de euro. Faza 1, v-am spus, înseamnă reparaţie, consolidări clădire, iar partea de amenajare urbanistică, partea interioară a gării, peroane, linii, copertine, înseamnă Faza 2. Tot ce înseamnă astăzi Faza 1 şi Faza 2 le vom scoate odată” a transmis Simu în Parlament.

CFR Infrastructură și firma de proiectare Consis Proiect au semnat în decembrie 2019 contractul pentru prima etapă a modernizării Gării de Nord și anume realizarea Studiului de Fezabilitate, durata contractului de 11 milioane de lei fiind de 6,6 luni. Principalele investiții necesare: regenerarea urbană a zonei pe principiile smart city/green city, modernizarea clădirilor, ridicarea peroanelor, înlocuirea instalațiilor electrice și facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Fazarea proiectului de modernizare : 

„Faza 1 – Consolidare, fațade, instalații, acoperiș și finisaje spații publice zona Corp A+B+C – Corp A (clădiri Bulevardul Dinicu Golescu) + Corp B (central, coloane, casele de bilete clasa 1) + Corp C (casele de bilete clasa a 2-a, Calea Griviței);
Faza 2 – linii, peroane, copertine, instalații aferente;
Faza 3 – zona Corp Nou și parcare.”

Ultima investiție care „s-a și văzut” în Gara de Nord a fost în 2018, când vechea tabelă de Sosiri/Plecări a fost schimbată cu una modernă, electronică cu LED. Alte câteva tabele mari au fost instalate în mai multe locuri din gară și câte două panouri mai mici au fost instalate pe fiecare dintre cele 14 linii.

Ce spunea Clotide Armand despre Gara de Nord în 2021 : 

„Trebuie să facem ceva cu Gara de Nord. Gara este sufletul oraşului. O gară are nevoie de o esplanadă, de un spaţiu mare, unde ne întâlnim, unde ne vedem. Acum avem acest spaţiu, într-un fel, spaţiul Gării de Nord, dar care nu este unul viu, este separat de gară de şase benzi de circulaţie. Trebuie să readucem acest spaţiu deschis în faţa gării, să mutăm zona rutieră departe de gară. Deja vom avea un spaţiu în care oamenii vor putea respira, în care oamenii să vină, să fie un spaţiu social”, spunea Armand într-o discuție cu fostul ministru Cătălin Drulă. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ba ma lasi, nu pot sa cred. Poate scapa si România de wc-ul ala numit gara din CAPITALA EUROPEANA. Hai si in celelalte orașe, lesinatilor. Guíe Mrindeanu

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.