Un startup a creat o aplicație prin care ambalajele reciclabile cu garanție pot fi ridicate de acasă de la „reciclatori” de către „colectori”

SGR saci colectare manuală Sursa foto: Facebook/ ReturRO SGR

Un startup românesc a creat o aplicație care ajută consumatorii să recicleze mai ușor ambalajele cu garanție din cadrul Sistemului de Garanție și Reciclare (SGR).

Aplicația Reverse PET permite utilizatorilor să solicite ridicarea sticlelor de acasă, aceștia pot vedea punctele acumulate și le pot transforma în bani.

Fondatorii transmit că dezvoltarea aplicației a fost inspirată de Sistemul de Garanție Returnare (SGR).

Cum funcționează Reverse PET? Aplicația este disponibilă gratuit atât pe Android, cât și pe iOS. Oricine descarcă aplicația și dorește să predea sticle către reciclare, trebuie doar să-și facă un cont cu adresa de e-mail și apoi poate să introducă în aplicație nr. de sticle marcate cu simbolul SGR pe care dorește să le predea către reciclare și adresa de ridicare a sticlelor. Acești utilizatori vor fi reciclatorii, care vor primi 0,20 RON pentru fiecare sticlă reciclată.

În același timp, în aplicație se vor înregistra și utilizatori care vor ridica sticlele de la reciclatori și anume colectorii. Colectorii vor vedea pe hartă atunci când reciclatorii vor introduce sticle în aplicație și vor putea să le revendice. Aceștia vor câștiga 0,25 RON pentru fiecare sticlă reciclată sau mai mult în funcție de diferite campanii ale centrelor de reciclare.

0,05 RON pentru fiecare sticlă vor rămâne la aplicație pentru a putea susține costurile de mentenanță și dezvoltare.

Amintim că au existat numeroase probleme cu funcționarea sistemului de reciclare, în primele luni de funcționare, inclusiv în prezent existând cozi mari la aparatele de reciclare.

În luna iunie, din totalul de 694 de milioane de ambalaje puse pe piață, 347 de milioane au fost reciclate prin sistemul ReturRO. Aceasta înseamnă că 23.000 de tone de plastic, metal și sticlă nu au mai ajuns să polueze mediul înconjurător. Creșterea semnificativă a ratei de reciclare la 50% în luna iunie este rezultatul unui efort comun. În luna februarie, procentul era doar 5%.

Conform formatorilor Reverse PET, cifrele arată bine până acum, însă mai e mult de lucru pentru a atinge obiectivele stabilite de UE în cadrul Pactului Verde. Una dintre normele stabilite prevede ca până în anul 2029, statele membre trebuie să asigure colectarea separată a cel puțin 90% pe an din sticlele din plastic de unică folosință și din recipientele de metal pentru băuturi.

„Reciclarea nu ar trebui să fie o corvoadă, ci o oportunitate de a contribui la un viitor mai curat și mai verde”, a declarat Ion Bogatu, co-fondator Reverse PET. „Cu aplicația noastră, dorim să facem reciclarea accesibilă și atractivă pentru toți”, a declarat Bogdan Roșu, co-fondatorul Reverse PET.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Marea inventie o sa fie cand un startup o sa faca in asa fel incat sa te coste inca 50 bani fiecare ambalaj reciclat…. ca trebuie sa manance toata lumea….😁

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.