Un nou brand de lux intră în România, motivat de creșterea salariilor și a nivelului de trai. Bogner, retailer german de articole sportive, deschide un magazin în hotelul JW Marriott

Magazin Bogner

Brandul german de lux de articole sportive Bogner, prezent în peste 50 de țări, se extinde în România prin deschiderea primului magazin în cadrul galeriei de retail The Grand Avenue, localizată la parterul JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Noul magazin, cu o suprafață de 131 de metri pătrați, va completa mixul de branduri de lux din cadrul hotelului, tranzacția de închiriere fiind intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Deschiderea magazinului este planificată pentru 1 noiembrie, în urma unei investiții de aproximativ 500.000 de euro.

Magazinul din București este operat în franciză de Iceland România, deținută de Iceland Bulgaria, companie care este de peste 10 ani reprezantantul oficial al Bogner în Bulgaria, unde operează 3 magazine monobrand, două în Sofia și unul în Bansko, și alte 4 unități multibrand.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Cushman & Wakefield Echinox
Dana Radoveneanu, Head of Retail Cushman & Wakefield Echinox

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox, spune: „Segmentul de lux din România a avut o evoluție impresionantă în ultimii ani având în vedere rezultatele raportate de brandurile prezente pe piața locală. Intrarea în România a Bogner, un retailer care vine cu o gamă de articole care până acum nu a fost exploatată de alți jucători prin magazine fizice arată o maturizare a pieței de lux. Magazinele fizice rămân cruciale pentru brandurile de lux, având în vedere că experiența clienților este un element foarte important. De asemenea, locația este extrem de importantă, iar JW Marriott Bucharest Grand Hotel, una dintre destinațiile de retail de lux din oraș, este locul ideal pentru un astfel de business”.

Fondată în anul 1932 de Willy Bogner în Munchen, Germania, Bogner oferă o gamă exclusivă de îmbrăcăminte pentru sport, de la articole pentru schi și golf până la articole pentru exterior și accesorii pentru bărbați, femei și copii.

Dimitar Tsikandelov, Business Development Manager Iceland Bulgaria și Head of Iceland România, a declarat: „Am văzut întotdeauna potențialul pieței românești. Ne gândim să deschidem un magazin Bogner în România încă de dinainte de pandemie. Acum că ne-am întors la o oarecare normalitate, nu am vrut să ratăm ocazia de a aduce un magazin monobrand Bogner în România. România se dezvoltă considerabil din punct de vedere al venitului disponibil, al PIB-ul și al calitatății vieții în general, depășind majoritatea vecinilor săi din Balcani. Acest lucru este rezultatul eforturilor românilor și al dorinței acestora de dezvoltare, indicând potențialul țării. Am văzut încă de la început dinamismul românilor și ne-a fost foarte clar că acest lucru se aliniază perfect cu valorile Bogner de a oferi produse de lux funcționale și confortabile.”

The Grand Avenue este situată la parterul clădirii The Grand și găzduiește deja branduri de pe piața de lux din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: