Un lanţ finlandez de restaurante va deschide primul local din România la Râmnicu Vâlcea / Au fost angajate 30 de persoane, iar investiția este de 300.000 de euro

Restaurant Hesburger din Riga Sursă foto: Wikimedia Commons/Ralf Roletschek

Lanţul finlandez de restaurante cu servire rapidă Hesburger a intrat pe piaţa din România şi va deschide primul restaurant la Râmnicu Vâlcea, cu o investiţie de 300.000 euro şi o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al companiei, prin inaugurarea acestui nou local, au fost create 30 de noi locuri de muncă.

„Am decis să intrăm pe piaţa din Romania în urma unei analize amănunţite a pieţei locale şi credem în potenţialul de dezvoltare de aici. Avem o experienţă solidă de expansiune în regiune, în special în ţările Baltice şi în Bulgaria. În prezent, avem discuţii pentru locaţii noi în diferite oraşe din România, printre care şi Bucureşti. Ne propunem să deschidem 10 noi restaurante Hesburger la nivel naţional în primul an, în urma unor investiţii de peste 8 milioane de euro”, a anunţat Ieva Salmela, International Development & Marketing Director Hesburger, în comunicat.

Produsele Hesburger sunt cunoscute pentru gustul lor, la bază fiind sosurile Hesburger, create după reţete originale şi produse în propriile fabrici din Finlanda şi Lituania şi faptul că se foloseşte 100% carne de vită în chiftelele din burgeri.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela împreună cu soţia sa, Kirsti Salmela, şi-a început afacerea de fast-food în 1966, în micul oraş Naantali. De-a lungul anilor, Hesburger şi-a extins lanţul de restaurante la nivel internaţional, iar acum numără 272 de locaţii în Finlanda, 60 în Lituania, 51 în Estonia şi Letonia, 29 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania şi unul în Polonia.

În anul 2023, cifra de afaceri din vânzări pentru toate restaurantele Hesburger din Finlanda a fost de 286 milioane de euro, iar pentru cele situate în afara Finlandei, de 172 milioane de euro. Hesburger are peste 6.000 de angajaţi doar în Finlanda, iar, la nivel internaţional, numărul total al angajaţilor depăşeşte 8.700 de persoane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.