Sursa foto: comsip.fr
Când newyorkezii își beau cafeaua de dimineață, rețeaua electrică este cea care are nevoie de un impuls. Zeci de centrale electrice intră în funcțiune pe măsură ce cererea de energie electrică crește la ora micului dejun și continuă să crească până când orașul termină de mâncat.
O mare parte din această energie este încă generată de gaze naturale care încălzesc planeta și, deși statul New York încearcă să își ecologizeze rapid rețeaua pentru a încetini schimbările climatice, nu există întotdeauna suficient vânt sau soare pe care să se poată baza în timp real. De asemenea, tehnologia de stocare a energiei regenerabile pentru perioade lungi de timp nu a fost încă stăpânită.
Un grup de antreprenori caută o soluție la 5.000 de kilometri depărtare – nu spre vest, în însorita Californie, cu potențialul său solar, ci spre est, în ploioasa Anglie, scrie CNN.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Grupul dorește să construiască ceea ce ar fi cel mai mare interconector energetic submarin din lume între continente, legând Europa și America de Nord cu trei perechi de cabluri de înaltă tensiune. Cablurile s-ar întinde pe mai mult de 3.000 de kilometri de-a lungul fundului Oceanului Atlantic pentru a conecta locuri precum vestul Regatului Unit cu estul Canadei și, eventual, New York cu vestul Franței.
Interconectorul ar trimite energie regenerabilă atât la est, cât și la vest, profitând de călătoria diurnă a soarelui pe cer.
„Când soarele este la zenit, probabil că în Europa avem mai multă energie decât putem folosi cu adevărat”, a declarat Simon Ludlam, fondator și CEO al Etchea Energy și unul dintre cei trei europeni care conduc proiectul. „Avem energie eoliană și avem, de asemenea, prea multă energie solară. Acesta este un moment bun pentru a trimite energia către un centru al cererii, cum ar fi Coasta de Est a Statelor Unite”.
„Cinci, șase ore mai târziu, este zenitul pe Coasta de Est și, evident, noi, cei din Europa, ne-am întors pentru cină și avem fluxul invers”, a adăugat el.
Interconectorul transatlantic este încă o propunere, dar rețelele de cabluri de energie verde încep să se întindă pe fundurile mărilor din întreaga lume. Acestea devin rapid parte a unei soluții climatice globale, transmițând cantități mari de energie regenerabilă țărilor care se luptă singure să facă tranziția ecologică. Dar acestea creează, de asemenea, noi relații care remodelează harta geopolitică și transferă unele dintre războaiele energetice mondiale în adâncurile oceanului.
Nevoia de decarbonizare nu a fost niciodată atât de urgentă. În decursul acestui deceniu, lumea trebuie să renunțe la combustibilii fosili și să își reducă la jumătate emisiile de carbon dacă dorește să limiteze schimbările climatice la niveluri la care oamenii și ecosistemele să se poată adapta și supraviețui fără probleme, conform Grupului interguvernamental pentru schimbările climatice, care face autoritate.
Cablurile submarine s-ar putea dovedi un instrument esențial pentru accelerarea adoptării energiei regenerabile. Lumea rămâne în urmă în ceea ce privește obiectivele sale climatice, majoritatea țărilor nefiind încă aliniate la Acordul de la Paris de reducere a poluării care încălzește planeta, arată o analiză a Climate Action Tracker.
Cabluri energetice circulă deja între mai multe țări din Europa, majoritatea vecini aliați. Nu toate transportă exclusiv energie regenerabilă – acest lucru este uneori determinat de ceea ce alcătuiește rețeaua energetică a fiecărei țări – dar, de obicei, se construiesc noi cabluri pentru un viitor al energiei verzi.
Regatul Unit, unde spațiul terestru pentru centralele electrice este limitat, este deja conectat cu Belgia, Norvegia, Țările de Jos și Danemarca pe sub mare. Regatul Unit a semnat o legătură solară și eoliană cu Marocul pentru a profita de numeroasele ore de soare și de vânturile alizee puternice care traversează ecuatorul.
Propuneri similare apar în întreaga lume. Un proiect numit Sun Cable urmărește să trimită energie solară din însorita Australie, unde terenul este din abundență, către Singapore, națiune din Asia de Sud-Est, care are, de asemenea, mult soare, dar foarte puțin spațiu pentru ferme solare.
India și Arabia Saudită intenționează să își conecteze rețelele electrice respective prin Marea Arabiei, ca parte a unui plan mai amplu de coridoare economice pentru a conecta Asia, Orientul Mijlociu și Europa. Proiectul beneficiază de sprijinul administrației Biden pentru potențialul său de a contracara inițiativa chineză Belt and Road, care constă în principal în proiecte energetice și de infrastructură care au ajutat Beijingul să își consolideze bogăția și influența globală.
Și în România se discută de câțiva ani despre un cablu submarin prin Marea Neagră, care să transporte energie între Georgia, Azerbaidjan, Ungaria și România. Totuși, experții au subliniat problemele enorme din jurul inițiativei. Cele mai importante dintre acestea sunt costurile ridicate în raport cu beneficiile și fezabilitatea reală a obiectivelor de mediu proclamate.
Cablurile Europa-SUA ar putea trimite 6 gigawați de energie în ambele direcții, la viteza luminii, a declarat Laurent Segalen, fondatorul firmei londoneze de energie regenerabilă Megawatt-X, care face parte și din trio-ul care propune interconectorul transatlantic. Aceasta este echivalentă cu ceea ce pot genera șase centrale nucleare de mari dimensiuni, transmise aproape în timp real.
Agresiunea rusă pe mare
Interconectorul transatlantic se află în stadiu incipient și va avea nevoie de acordul mai multor țări și state, precum și de investiții considerabile. În cel mai bun caz, acesta ar putea fi construit până la mijlocul anilor 2030.
Trioul din spatele megaproiectului este optimist că acesta va găsi susținători, nu doar pentru a încetini schimbările climatice, ci și pentru a contracara Rusia în războiul energetic global și pentru a lupta împotriva Chinei pentru dominația în domeniul tehnologiei energiei curate, care au găsit ambele noi frontiere sub mare.
Trioul nu se ferește de implicațiile geopolitice ale proiectului lor. În schimb, ei privesc Rusia în ochi, alegând să își numească interconectorul The North Atlantic Transmission One-Link – sau NATO-L.
Speranța este că proiectul va avea rezultate pozitive pentru securitatea globală: Interconectările vor forța națiunile să se gândească cu atenție la cine ar trebui să fie aliații lor într-o lume geopolitică în schimbare rapidă și să se gândească de două ori înainte de a intra în dispute diplomatice sau, mai rău, în conflicte militare.
Acest lucru s-a întâmplat deja, într-un fel, cu combustibilii fosili. Gazoductul Nordstream 2 din Rusia către Germania a fost abandonat în 2022 după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina și a fost ulterior sabotat pe mare. Națiunile europene au început, de asemenea, să își împartă energia între ele mai activ în această perioadă, parțial prin intermediul rețelelor lor de cabluri submarine existente, pentru a se baza mai puțin pe gazul rusesc.
„Când a avut loc invazia din Ucraina, am avut o pauză pe piețele de electricitate și gaze, iar interconectoarele au reacționat logic”, a declarat Ludlam de la Etchea Energy. „Am venit în ajutorul vecinilor noștri și am creat o dependență care a fost testată cu furie și care a câștigat. Și odată ce ai stabilit una dintre aceste dependențe, este mai puțin probabil să faci ceva care să agraveze situația.”
Europa a apelat, de asemenea, la exporturile de gaz lichefiat din SUA pentru a înlocui energia rusească, aducând cei doi aliați de lungă durată mai aproape unul de celălalt după cei patru ani fracționari ai președinției Trump.
Dar nici cablurile submarine nu sunt invulnerabile. Rusia a folosit oceanul pentru a-și intensifica atacurile din zona gri – acte de provocare și intimidare care nu se încadrează în conflictul armat real – vizând Europa și, într-o mai mică măsură, SUA.
Un documentar comun al televiziunilor publice din Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia a raportat anul trecut că Rusia desfășura presupuse operațiuni subacvatice de informații în jurul cablurilor energetice, precum și al parcurilor eoliene offshore și al conductelor de gaze, în Marea Nordului și Marea Baltică.
Aceștia au afirmat că navele rusești, atât militare, cât și civile, încercau să cartografieze infrastructura subacvatică critică și că aveau probabil capacitatea de a întrerupe alimentarea cu energie electrică în statele europene.
La momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins raportul și a declarat că acesta este un semn că țările europene „preferă din nou să dea vina fără temei pe Rusia pentru orice”.
Efectul creșterii numărului de atacuri din zona gri a Rusiei pare a fi mai ales intimidarea psihologică, a declarat George Dyson, analist principal al riscurilor de securitate în cadrul firmei de consultanță Control Risks – un avertisment pentru Europa de Vest că Rusia are capacitatea de a face mai rău dacă dorește.
Astfel de atacuri au devenit deosebit de frecvente în Marea Nordului, a declarat Dyson.
„Au existat atacuri asupra depozitelor de arme, precum și asupra navelor care transportau armament către Ucraina”, a spus el. „Dar nu este foarte strategic. Pare un pic necoordonat”.
Atlanticul este atât de adânc încât interconectorul NATO-L ar fi probabil bine protejat – ar putea coborî până la 11.000 de picioare, mai jos decât se pot ascunde vreodată submarinele. Dar cablurile submarine sunt cel mai vulnerabile atunci când urcă în ape mai puțin adânci pentru a se întoarce pe uscat, așa cum ar trebui să facă NATO-L, traversând kilometri de platformă continentală, unde pot fi sabotate sau deteriorate de ancore sau traulere de pescuit.
O întrerupere a cablurilor de telecomunicații din Marea Roșie în martie a arătat cât de perturbatoare pot fi astfel de daune – se estimează că 25% din fluxul de date a fost întrerupt între Asia și Europa. Întreruperea a fost atribuită pe scară largă atacurilor rebelilor houthi în zonă, deși houthi au negat acuzațiile, iar întrebările rămân dacă a fost intenționată sau un accident.
În ciuda problemelor de securitate de pe mare, infrastructura critică de pe uscat nu pare prea sigură. Centralele electrice din Ucraina, inclusiv cele care funcționează pe bază de energie hidroelectrică regenerabilă și nucleară, au fost vizate de mai multe ori de atacuri rusești.
Dar atractivitatea atacurilor pe mare constă în faptul că este locul în care rivalii europeni ai Rusiei își consolidează rapid conexiunile și capacitatea de a genera și de a partaja energia verde produsă în țară.
Timp de decenii, Rusia s-a bucurat de un rol „supradimensionat” pe scena mondială datorită resurselor sale abundente de cărbune, petrol și gaze, a declarat Alberto Rizzi, un cercetător în domeniul politicilor la Consiliul European pentru Relații Externe, care se ocupă de geopolitica energiei și a infrastructurii. Dar acest lucru s-ar putea schimba pe măsură ce rivalii săi economici, Europa și Statele Unite – și chiar și petrostatele tradiționale din Orientul Mijlociu – investesc în surse regenerabile de energie.
„Dacă vă uitați la țările din Golf, acestea investesc masiv în energia regenerabilă. De asemenea, doresc să fie un furnizor important de energie verde. Ele doresc să își mențină rolul pe care îl au în prezent în ceea ce privește puterea energetică, chiar și în perioada de tranziție”, a declarat Rizzi. „Apoi avem alte țări, Rusia, de exemplu, care nu investește în surse regenerabile de energie și care, prin urmare, este lăsată pe dinafară.”
Există o simplitate în conectarea aliaților europeni, dintre care mulți fac parte din Uniunea Europeană cu 27 de membri. Legătura dintre America de Nord și Europa va fi mai complicată, din punct de vedere politic. Ar putea trimite Rusiei un semnal de legături puternice, dar anii Trump au arătat, de asemenea, că legătura dintre SUA și UE, în special în ceea ce privește NATO și apărarea, nu este de nezdruncinat.
Alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie ar putea avea consecințe asupra proiectelor energetice precum NATO-L, chiar dacă scopul său este de a traversa generații și de a supraviețui schimbărilor de guvern.
„Un cablu submarin ar putea fi exploatat de o președinție tranzacțională precum cea a lui Trump pentru a forța Europa să facă concesii în alte domenii”, a declarat Rizzi. „Și odată ce ai construit această legătură, este foarte dificil să o dezlegi”.