Un fost absolvent de Automatică și Calculatoare produce și vinde brânză de milioane de euro, inclusiv la export 

Marius Bicu, Ferma cu Omenie

Marius Bicu, antreprenor și proprietarul „Fermei cu Omenie”, a pus bazele unei afaceri, de milioane de euro, din producția și vânzarea de brânză pe piața internă, dar mai ales la export. Are comenzi în peste 13 țări europene și a reușit performanța să devină primul producător care a vândut brânză românească în Statele Unite ale Americii.

Marius Bicu a explicat, pentru Economedia: „În anul 2009 am reușit să avem certificarea să vindem brânza noastră în afara țării. Exportul a fost o mare oportunitate de dezvoltare pentru noi și mă bucur că i-am alocat timp și energie, pentru că acum reprezintă 60% din afacerea noastră”.

Antreprenorul a ajuns să conducă o afacere de succes în domeniul agriculturii și industriei alimentare, după ce a renunțat la perspectiva unei cariere în IT.  Dar și după ce a trecut printr-un faliment dureros, cu o firmă mică de construcții.

Marius Bicu a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Cu toate acestea, a realizat că lumea calcultoarelor nu i se potrivește, încă dinainte să termine studiile.

Omul de afaceri își amintește: „În anul 3 am văzut cum colegii mei învățau 8 ore zilnic în fata calculatorului și apoi se mai jucau 8 până noaptea târziu. Atunci am realizat că eu nu o să lucrez la un birou cu un calculator, ci o să lucrez cu oameni. În momentul absolvirii știam doar ce nu vreau să fac, nu îmi era clar ce vreau să fac”.

După ce a terminat facultatea, deși avea diplomă de IT-ist, Marius Bicu a ales să devină antreprenor. Mai întâi a preluat conducerea unei mici afaceri de familie, o firmă de construcții care confecționa scări interioare din lemn.

Antreprenorul își amintește și acum debutul în afaceri: „Aveam o echipă mică de 5 oameni, lucram cu constructori și arhitecți pe diverse șantiere cu clienți foarte pretențioși. Am învățat multe, mai ales cum să am grijă de oameni și de clienți”.

Firma de construcții a funcționat până când a venit criza economică, în perioada 2008-2010. Atunci, a dat faliment după ce mai mulți clienți mari nu au plătit serviciile prestate.

Marius Bicu susține însă că închiderea micii sale afaceri s-a dovedit, în cele din urmă, o oportunitate și că această experiență i-a fost de mare ajutor, în proiectele viitoare: „Mi-a fost foarte greu să renunț la ce îmi plăcea foarte mult, dar mi-am propus să mă concentrez doar pe fabrica de brânză atunci”.

În paralel, în perioada 2002-2004, împreună cu tatăl său, mai începuse, o afacere în agricultură și în industria alimentară. Atunci au construit o fermă de vaci și o fabrică de brânzeturi, cu fonduri europene – SAPARD, chiar în inima țării, într-un sat din jud. Alba.

Fabrica a început să funcționeze în 2004, cu doar zece angajați și cu o capacitate de 3.000 de litri de lapte procesați pe zi.  Spune că noul început nu a fost deloc ușor, mai ales că nu avea cunoștințe de specialitate.  Chiar și așa, a preluat conducerea și afacerea a crescut rapid.

Mai întâi a indentificat trei piloni fundamentali care influențează direct calitatea produselor: rasa animalelor, calitatea hranei și condițiile de mediu în care acestea trăiesc. Rezultatele nu au întârziat să apară.

Unul dintre produsele reprezentative, brânza de burduf, a primit, trei ani consecutiv, în 2018, 2019 și 2020, premierul ROAliment pentru cea mai bună brânză de burduf din țară.

Un an mai târziu, în 2021, un alt produs, MiniBrânza de burduf, a primit un premiu special pentru inovație în prevenirea risipei alimentare.

În anul 2022, a participat la Târgul Internațioal Sial de la Paris, pentru a-și promova produsele la una dintre cele mai prestigioase expoziții de profil.

Sub conducerea sa, fabrica și-a dublat personalul, dar ajunsese într-o fază de stagnare.

Marius Bicu a explicat: „Mi-a fost foarte greu să cresc afacerea peste 10 milioane de lei și 20 de angajați. Mi-am dat seama că singura limită pe care o aveam eram eu. Eu nu lăsam afacerea să crească mai mult decât mine”.

Atunci când a realizat că nu mai poate să dezvolte afacerea a angajat specialiști și a făcut un pas în spate inclusiv de la conducerea companiei.

Omul de afaceri a subliniat: „Am învățat management și vânzări la un nivel aprofundat și am hotărât să aduc în echipă oameni mai buni decât mine. Am început recrutările cu manager de producție și cu manager de vânzări. Am crescut echipa de management cu manager financiar și manager de marketing. La final de 2023 am completat echipa de management cu managerul de supply chain și directorul general și am ieșit din operațiunile companiei”.

Cu o nouă echipă de management a ajuns, anul trecut, la o cifră de afaceri record de 26 de milioane de lei și a obținut un profit de 1,7 milioane de lei.

Pe lângă brânza de burduf, fabrica și-a diversificat producția pe categoria brânzeturilor proaspete, precum caș, brânză de vaci, telemea și smântână. Rezultatele nu au întârziat să apară. În anul 2023, brânza de vaci a fost premiată cu medalia de argint în Germania, în cadrul “DLG award winning food & test criteria”.

Acum Marius Bicu se ocupă doar de investiții și parteneriate strategice.

Antreprenorul a detaliat: „Munca în construcții, pe șantiere, cu arhitecți buni m-a ajutat mult în proiectarea și dezvoltarea investițiilor pe care le-am făcut. Chiar acum muncesc la un proiect mare de dezvoltare a companiei pentru 15 – 20 ani și muncesc cot la cot cu un arhitect pe care l-am cunoscut acum 20 de ani. Am făcut un plan urbanistic zonal pentru schimbarea unui teren industrial, pe malul Mureșului, într-un parc tematic despre mâncare care are parcuri, fabrici mici de mâncare și grădini comunitare”.

Marius Bicu recomandă celor care vor să înceapă o afacere să-și asculte instinctul și să facă în primul rând ce li se potrivește: „Putem să ne dezvoltăm și să performăm doar în mediul potrivit pentru noi. Suntem toți diferiți și este frumos că suntem diferiți. Am venit toți în această lume cu ceva la care suntem foarte buni. Cred că este păcat să nu folosim această abilitate pe care toți știm că o avem. Trebuie doar să ne ducem acolo unde putem performa folosindu-ne de această abilitate. Peștele nu poate să fie bun la cățărat în copaci oricât de mult ar încerca”.

„Ferma cu Omenie” are acum 50 de angajați, 500 de vaci, 800 de oi și o producție, zilnică, de trei tone de brânză. Conducerea are în plan să crească cu 30% a capacitatea de producție, în principal prin intermediul investițiilor în tehnologie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. ce inseamna “fost absolvent” de facultate, era absolvent si acum nu mai este, i s-a retras diploma?

  2. Daca ciobanul Ghiță era tare pe rețele de telefonie, de ce nu un inginer de automatica ar fi tare in brânză 😅 Totuși aș cumpăra brânză de la cioban nu de la inghiner 👌

    • Inginerul poate fi oricând cioban ,pe când ciobanul niciodată inginer….
      Prietene tu cu siguranță nu ești inginer …

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.