Un fond de investiții și unul dintre cei mai mari jucători mondiali de transport și logistică cumpără o parte din Flix

flixbus-greyhound-busstation

Compania de călătorie cu autocarul Flix anunță că fondul de investiții EQT și Kühne Holding, una dintre cele mai importante companii de transport și logistică din lume, au achiziționat o participație minoritară de 35% în companie.

EQT Future și Kühne Holding vor achiziționa acțiuni de la acționarii existenți pentru a construi o participație pe termen lung în Flix. Finalizarea tranzacției depinde de îndeplinirea unor condiții uzuale și de obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților de competiție.

Flix a raportat o creștere de 30% a veniturilor totale în 2023 și astfel, pentru prima dată, a atins 2 miliarde de euro în venituri totale anuale. Acest lucru se traduce în profitabilitate crescută, cu o EBITDA ajustată de 104 milioane de euro în 2023.

„Suntem încântați să îi primim pe EQT Future și Kühne Holding ca investitori puternici cu un obiectiv similar și cu o experiență dovedită în dezvoltarea de strategii de investiții pe termen lung. Capitalul și expertiza lor vor reprezenta un avantaj important pentru viziunea strategică a companiei noastre. Nu ne puteam dori parteneri mai buni pentru a începe următorul capitol al călătoriei Flix,” a declarat André Schwämmlein, CEO și co-fondator al Flix.

„EQT Future sprijină companiile de top, în creștere, care au potențialul de a fi lideri în domeniul sustenabilității și în sectoarele lor. Flix este exemplul perfect în acest sens. Suntem profund impresionați de ceea ce au realizat André și echipa sa, dezvoltând Flix de la un start-up local la poziția de lider global, operând în 43 de țări,” a declarat Andreas Aschenbrenner, partener fondator și director adjunct al echipei de consultanță EQT Future.

„EQT urmărește întotdeauna să ofere mai mult decât capital prin investițiile sale. Suntem mândri să fim parteneri cu Kühne Holding, unul dintre cei mai importanți investitori în transport și logistică și suntem încântați să sprijinim agenda de creștere strategică a Flix pe termen lung. Scopul nostru este să ne asigurăm că soluția oferită de Flix pentru călătoriile pe distanțe lungi cu emisii de carbon reduse ajunge la un număr și mai mare de persoane din întreaga lume. Suntem convinși că Flix se află pe drumul de a deveni lider sectorial în transportul terestru pe distanțe lungi, având un potențial imens de a deveni un nume de referință în sectorul mobilității”, a mai adăugat Aschenbrenner.

„Flix conduce următoarea generație de transport colectiv. Kühne Holding este mândră să îi sprijine în mod activ în calitate de partener strategic în următoarea lor fază de expansiune. În ultimele câteva luni, am stabilit o relație excelentă cu colegii de la EQT Future. Avem mare încredere în André Schwämmlein și în echipa sa și așteptăm cu nerăbdare să sprijinim viitorul Flix”, a precizat Dominik de Daniel, CEO Kühne Holding AG.

„Fiind unul dintre cei mai mari investitori strategici în sectorul transporturilor și al mobilității, Kühne Holding face acum un pas înainte pe piața transportului colectiv cu autocarul.  Modelul de afaceri Flix prezintă sinergii excelente cu investițiille noastre din sectorul transporturilor. În plus, dorim să sprijinim strategia de extindere a rețelei lor internaționale. Ne bazăm pe succesul pe care Flix l-a obținut în stabilirea autocarului ca principal mijloc de transport sustenabil de peste un deceniu atât în Europa, cât și la nivel global”, a declarat Karl Gernandt, președintele Kühne Holding AG.

Flix a intrat recent pe două dintre cele mai importante piețe de transport cu autocarul din lume: Chile și India. Amprenta globală a companiei se întinde acum în 43 de țări din întreaga lume. În Europa, FlixBus a continuat să își extindă serviciile în Regatul Unit, Portugalia și Ucraina și a lansat servicii naționale în Norvegia și Finlanda. Ambiția Flix este de a ajunge lider de piață pe aceste piețe. Compania este prezentă pe piața din România din anul 2017 și oferă curse internaționale directe din peste 100 de orașe din România spre 15 țări din Europa precum Bulgaria, Grecia, Franța, Ungaria sau Italia.

EQT este un fond de investiții global, cu active totale în administrare în valoare de 242 de miliarde de euro (132 de miliarde de euro în active în administrare generatoare de comisioane), în cadrul a două segmente de activitate – Private Capital și Real Assets.

Kühne Holding AG, cu sediul în Elveția, reprezintă interesele de afaceri ale lui Klaus-Michael Kühne. Cu accent pe investiții în sectorul logistic și transport, deține o poziție majoritară în Kühne+Nagel International AG și este cel mai mare acționar al Hapag-Lloyd AG, Deutsche Lufthansa AG și Brenntag SE. În aprilie 2024, Kühne Holding a anunțat achiziționarea Aenova Group, o organizație de top globală în dezvoltarea și fabricarea produselor farmaceutice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: