Un antreprenor clujean vinde fotolii de masaj de peste 10 milioane de euro pe tot globul. Următorul pas: mutarea producţiei din China în România

Adrian Rus, Komoder

Adrian Rus, fondatorul Komoder, este un antreprenor clujean care a ajuns să vândă fotolii de masaj personalizate, de peste zece milioane de euro, în toate colțurile lumii.

Adrian Rus a declarat, pentru Economedia: „Există astăzi fotolii de masaj Komoder pe orice continent de pe glob. Fotoliile noastre au ajuns în aproape toate țările lumii, din Norvegia până în Noua Caledonie. Practic, în fiecare zi ne bucurăm de comenzi din întreaga Europă, iar flota noastră de livrare este în fiecare clipă pe drum”.

Totul a început în anii studenției. Încă din primul an de facultate antreprenorul a pus bazele unei mici afaceri în IT.

Adrian Rus își amintește: „Atunci, împreună cu doi colegi, lucram la dezvoltarea site-urilor pentru clienți. Îmi amintesc cum profitam de orele libere pentru a pleca de la facultate și mergeam la un birou pe care îl închiriasem aproape de școală. Acolo am reușit să creștem ca și afacere, până când am decis să mă lansez într-un proiect personal, în domeniul produselor de lux”.

Afacerea cu fotolii de masaj a apărut însă dintr-o întâmplare.

Antreprenorul mărturisește: „O călătorie în vestul Europei m-a făcut să descopăr fotoliile de masaj. Era o experiență nouă pentru public, o afacere ce făcea atunci primii pași. Așa a apărut ideea unui site și a unui brand care există și astăzi”.

Așa a început să distribuie în țară fotolii de masaj ale unor branduri consacrate precum Panasonic și Inada. Rezultatele nu au întârziat să apară. Încă primul an, în 2011, a avut o cifră de afaceri de 200.000 de lei.

Apoi, și-a extins gama de furnizori din țări precum China, Taiwan și Japonia. Cea mai mare provocare a fost însă să devolte propriul brand.

Adrian Rus a explicat: „În timp, ne-am creat propriul brand, definindu-ne clar produsele, culorile și dimensiunile. Am găsit o sinergie specială cu brandul D.Core și cu o unitate de producție din China, unde reușim să personalizăm produsele într-un mod unic și să ne diferențiem semnificativ pe piață. Aici putem integra tehnologia dorită la un preț accesibil pentru consumatori”.

Odată cu diversificarea gamei de produse, a crescut și cererea pentru fotolii de masaj. Numai în ultimii cinci ani, valoarea medie a coșului de cumpărături în România a urcat de la 1.500 de euro, la 2.000-2.500 de euro per produs.

Antreprenorul a precizat: „Vânzările au înregistrat o creștere constantă de-a lungul anilor, iar în perioada pandemiei au explodat, pe măsură ce oamenii au căutat modalități de a compensa lipsa de mișcare și sport, ceea ce a impulsionat semnificativ afacerea noastră”.

Pe lângă sediul central din Cluj-Napoca, Komoder s-a extins și în țară. Pe lângă Cluj-Napoca, distribuitorul de fotolii de masaj are acum showroom-uri și în alte orașe precum București, Constanța Timișoara, Iași și Oradea.

Afacerea a luat însă amploare și mari mare atunci când s-a extins și pe alte piețe externe.

Adrian Rus a explicat: „Ne-am extins treptat în întreaga Europă, cu ultimele showroom-uri deschise la Paris și Londra. În prezent, ne concentrăm pe două obiective principale: continuarea extinderii internaționale și deschiderea unui hub industrial lângă Cluj, unde, în câțiva ani, vom produce local fotoliile de masaj”.

În afara României, Komoder are acum showroom-uri în nouă țări europene, printre care Franța, Spania, Italia, Olanda, Ungaria, Bulgaria, Elveția, Austria și Marea Britanie.

Cel mai mare proiect al companiei este acum să înceapă producția fotoliilor de masaj în țară.

Adrian Rus a explicat: „Mutarea unităților de producție în România a părut firească din momentul în care activitatea noastră a ajuns să se desfășoare intens în întreaga Europă, iar un loc pe care să-l controlăm de aproape a devenit cea mai logică opțiune. Proiectul e demarat. Anul viitor, pe vremea aceasta, noua locație, proprie, va alătura depozitul, birourile, logistica și un spațiu dedicat pentru tehnică și ansamblare”.

Un alt motiv pentru mutarea producției în României ține însă și de contextul geo-politic.

Adrian Rus a precizat: „Zonele de conflict s-au extins aproape peste tot pe unde trec rutele noastre maritime comerciale, drept pentru care transportul fotoliilor din China este astăzi realizat pe rute ocolitoare, fapt care dublează sau chiar triplează costurile și timpii”.

Komoder are acum 70 de angajați la nivel european, 20 showroom-uri și zece depozite logistice.

Pentru promovare la nivel internațional, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, Komoder a apelat la serviciile a doi francezi de renume: vedeta fotbalului internațional Djibril Cisse și campionul olimpic la box Brahim Asloum.

Adrian Rus a vrut să dea un sfat tinerilor care vor să înceapă o afacere: „Viitorul nu este o chestiune predictibilă în niciun timp istoric. Oricând poate apărea peste noapte ceva care să dea efectiv omenirea peste cap și de aceea e bine să îți faci planurile cât mai amănunțit, detaliat, dar cu rezerva că lucrurile pot să ia oricând altă direcție. Succesul antreprenorului este legat și de felul cum și-a ales echipa și cum a pus-o în teren. Legăturile strânse între oameni, un țel comun și un efort conjugat sunt cu certitudine atuurile unei companii de succes. Așadar trebuie să te bazezi permanent pe echipă, pe intuiție și nu pe noroc”.

După 13 ani de la înființare, Komoder a ajuns acum la o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, adică de 250 de ori mai mare decât în primul an de activitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.