Ultimul drum radial din proiectul „Orbital București”: Licitație lansată pentru proiectarea Drumului Expres Ferentari – Măgurele – Autostrada A0

Drumuri radiale Bucuresti Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan

Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului Expres Ferentari – Măgurele – Autostrada de Centură (A0) a fost scos joi la licitație, cu o valoare cuprinsă între 15 și 18 milioane lei.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB) a lansat în licitație ultimul drum radial din proiectul „Orbital București” Drumul Radial 10 Măgurele Expres care face legătura între Cartierul Ferentari – Măgurele – Centura București (DNCB) – Autostrada București Sud. Șoseaua va avea o lungime de 9,6 kilometri, unul dintre cele mai lungi drumuri dintre cele zece propuse. Investiția este evaluată la 76 milioane euro.

Durata contractului este de 12 luni, iar ofertele pot fi depuse până pe 12 ianuarie 2023: „Elaborare documentație tehnică Studiu de Fezabilitate (SF), elaborare Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) și obținerea Autorizației de Construire (AC) pentru obiectivul de investiții „ORBITAL BUCURESTI DRUMUL RADIAL 10 (DR 10- MAGURELE EXPRES)”.

„Din punct de vedere al conectivității urbane, drumul de legătură va realiza conexiunea cu Prelungirea Ferentari / strada Pucheni, după care se va racorda la Drumul Național Centura București. În intravilanul localității Măgurele, DR 10 va realiza conexiunea cu Drumul Județean 401 A, urmând traseul spre sud și având ca scop conectarea cu A0. Prin legarea Prelungirii Ferentari la Centura București (DNCB) și Autostrada A0 se vor realiza noi legături pentru intrări și ieșiri din București care vor decongestiona intrările aglomerate de pe DN 5 și DN 6 (n.r. DN 5 București – Giurgiu și DN 6 București – Alexandria)”, arată Caietul de Sarcini.

Drumurile radiale vor contribui la reducerea aglomerației din București:

🟢 Vest Expres: 8,98 km – asigură legătura A0 – DNCB- Bulevardul Timișoara
🟢 Giulești Expres: 10,37 km, conectează Săbăreni – A0 -DNCB – Calea Giulești
🟢 Nord Expres: 12,59 km, realizează conexiunea Corbeanca – A0 – DNCB – Bulevardul Poligrafiei
🟢 Pipera Expres: 8,30 km , realizează legătura A0 – Otopeni – Tunari – DNCB
🟢 Afumați Expres: 4.39 km, realizează conexiunea A0 – DN2
🟢 Est Expres: 6,10 km, conectează Moara Domnească – A0 – Dobroești – Pantelimon – DNCB
🟢 Splai Expres: 5,49 km, conectează A0 – DNCB -Splaiul Unirii -zona metropolitană prin nodul Cernica
🟢 Sud Expres: 13,86 km, realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu
🟢 Măgurele Expres: 9,62 km, realizează legătura A0 – DNCB – Parc Industrial Măgurele– Prelungirea Ferentari
Primul dintre cele 10 șosele licitate pentru proiectare a fost DR 1 Vest, legătura între bulevardul Timișoara – Domnești și A0, detalii aici. Cele 10 drumuri radiale intersectează 30 de localităţi şi vor avea 33 de noduri rutiere (descărcări), de unde şi costul relativ mare, de aproximativ 600 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.