Uniunea Europeană va fi gazdă săptămâna următoare pentru lideri din aproximativ 20 de ţări, pentru a da un impuls unui plan vizând infrastructura globală, destinat să concureze cu iniţiativa chineză “O centură, un drum”, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Printre şefii de stat şi de guvern care vor participa la forumul european Global Gateway Forum, care va fi organizat în perioada 25-26 octombrie la Bruxelles, se numără cei din Bangladesh, Senegal, Namibia şi Republica Moldova, a declarat un înalt oficial european sub protecţia anonimatului. Participarea liderilor din Egipt şi Republica Democratică Congo nu a fost încă confirmată.

Summitul de la Bruxelles vine la o săptămână după ce China a reunit reprezentanţi din peste 130 de ţări pentru a sărbători cea de a 10-a aniversare a planului său global de investiţii, iniţiativa “O centură, un drum”. Potrivit estimărilor think tank-ului Green Finance & Development Center, planul chinez a atras 1.000 de miliarde de dolari în primul deceniu, ceea ce înseamnă că UE va avea dificultăţi în a concura cu iniţiativa chineză.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Comisia Europeană, executivul UE, mizează pe un summit mai mic şi mai aplicat decât cel din Beijing, a dezvăluit oficialul european citat de Bloomberg, cu aproximativ 20 de anunţuri care ar urma să marcheze debutul Global Gateway.

Potrivit unor informaţii publicate chiar pe pagina de Internet a Comisiei, Global Gateway Forum este un plan UE în valoare de 300 de miliarde de euro “pentru a impulsiona legături inteligente, curate şi sigure în sectoarele digital, energie şi transporturi”.

Forumul de la Bruxelles va aduce laolaltă instituţii europene şi state membre cu ţări partenere şi companii europene dispuse să investească în proiecte. Sunt aşteptaţi să participe şi reprezentanţi de la conducerea unor mari firme europene, inclusiv Orange, Allianz, Alstom, Danone, Enel, Siemens şi Telefonica.

Forumul va găzdui paneluri de discuţii pe energie verde, educaţie şi cercetare, materiale rare, coridoare de transport, producţia de echipamente medicale şi infrastructura digitală.

Uniunea Europeană ar urma să semneze două memorandumuri de înţelegere cu Republica Democratică Congo şi Zambia, care să îi faciliteze accesul la metale rare, în contextul în care blocul comunitar vrea să îşi diversifice sursele de aprovizionare.