UE intenționează să semneze un acord cu Azerbaidjanul pentru extinderea capacității gazoductului Trans-Adriatic

gazprom, gaze, nord stream 2, gazoduct, rusia, energie, furnizor Sursa foto: Facebook/ Gazprom

Comisia Europeană a propus țărilor UE un acord cu Azerbaidjanul pentru a crește importurile de gaze naturale și pentru a sprijini extinderea capacității gazoductului Trans-Adriatic, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.

Proiectul de memorandum de înțelegere, care are nevoie de aprobarea guvernelor implicate și care ar putea suferi în continuare modificări, face parte din eforturile Uniunii Europene de a reduce dependența de gazul rusesc în urma războiului din Ucraina.

“Părțile aspiră să sprijine comerțul bilateral cu gaze naturale, inclusiv prin exporturi către Uniunea Europeană, prin intermediul Coridorului sudic de gaze, de cel puțin 20 de miliarde de metri cubi de gaze pe an până în 2027, în conformitate cu viabilitatea comercială și cererea pieței”, se arată în documentul datat 11 iulie.

Comisia a refuzat să comenteze. Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, urmează să viziteze Azerbaidjanul la sfârșitul acestei luni.

Gazoductul Trans-Adriatic, ultima etapă a rețelei de gazoducte din Coridorul Sudic de gaz, a adus anul trecut peste 8 miliarde de metri cubi de gaz azer în țări europene precum Italia.

Proiectul prevede că ambele părți vor încuraja finanțarea extinderii acestei rețele pentru a crește livrările către Europa, adăugând că astfel de investiții ar trebui să poată transporta în viitor gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon.

O creștere a livrărilor ar necesita, de asemenea, ca Azerbaidjanul să își extindă producția internă de gaze.

Proiectul a subliniat importanța unor “contracte pe termen lung, previzibile și stabile” pentru a oferi siguranță producătorilor de gaze. Dar, de asemenea, se precizează că viitoarele contracte de gaze ar trebui să se alinieze la obiectivele UE în materie de schimbări climatice, care, potrivit Bruxelles-ului, vor necesita o scădere drastică a consumului de gaze, în special după 2030.

Ambele părți ar trebui să intensifice acțiunile de reducere a emisiilor de metan, un puternic gaz cu efect de seră, în lanțurile lor de aprovizionare, inclusiv prin stimulente pentru colectarea gazului care, altfel, s-ar scurge în atmosferă, se arată în raport.

Îngrijorarea cu privire la noi reduceri ale aprovizionării cu gaz rusesc s-a accentuat în această săptămână, când a început întreținerea programată a gazoductului Nord Stream 1, care aduce gaz în Germania. Guvernele și companiile au avertizat că Moscova ar putea prelungi întreruperea.

În proiectul de acord se precizează că UE și Azerbaidjanul vor examina, de asemenea, dezvoltarea interconexiunilor de energie electrică și vor discuta despre viitorul comerț cu hidrogen.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: