UE deblochează 5,4 miliarde de euro în sprijinul ţărilor membre cele mai afectate de consecinţele economice ale Brexit-ului

brexit-steagul-uk-ue Foto: Brexit / Pexels.com

Guvernele celor 27 de state ale Uniunii Europene au aprobat marţi deblocarea a 5,4 miliarde de euro din fonduri de urgenţă europene în sprijinul ţărilor membre cele mai afectate de consecinţele economice ale Brexit-ului, începând cu Republica Irlanda şi Franţa, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Republica Irlanda, singura ţară din UE care împarte o frontieră terestră cu Regatul Unit, va primi 1,1 miliarde de euro ca ajutor pentru compensarea pierderilor generate de aplicarea de la 1 ianuarie a acordului comercial post-Brexit între Londra şi Bruxelles.

Franţa va beneficia de 735 milioane de euro, dintre care o mare parte este destinată sectorului de pescuit, al cărui acces în apele teritoriale britanice a fost redus drastic.

Acordul încheiat la 24 decembrie între Regatul Unit şi UE garantează o circulaţie fără taxe vamale pentru majoritatea bunurilor, dar noile reglementări vamale (proceduri de înregistrare şi controale la frontiere) determină costuri semnificative pentru firmele de ambele părţi.

Guvernul de la Londra a introdus propriile programe de sprijin pentru firmele britanice afectate de şocul economic al Brexit-ului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: