UE caută în continuare rute alternative care să permită exporturile de cereale ucrainene, spune comisarul european pentru Transport Adina Vălean

porumb cereale Foto: Pexels

Uniunea Europeană intenţionează să îşi continue eforturile destinate creării unor rute alternative care să permită exporturile de cereale ucrainene, transmite agenția DPA, citată de Agerpres. Aceasta chiar dacă exportutrile de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră s-au reluat, graţie acordului internaţional intermediat de ONU şi Turcia.

Chiar dacă rutele maritime au fost redeschise, o revenire rapidă la nivelul la care erau exporturile de cereale ale Ucrainei înainte de război rămâne dificilă şi de aceea este în continuare vital să fie create rute alternative de export, a explicat comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

Oficialul european a subliniat că “este loc de progrese” în cazul rutelor alternative la care se lucrează în prezent, citând lipsa de vagoane de marfă, a operatorilor de barje fluviale şi a facilităţilor de stocare pentru produsele exportate de Ucraina.

Potrivit Comisiei Europene, înainte de invazia rusească, Ucraina era al patrulea exportator mondial de ulei de floarea soarelui, al treilea mare exportator de rapiţă şi orz, al patrulea mare exportator de porumb şi al cincilea mare exportator de grâu.

Cu toate acestea, în prezent toate speranţele sunt puse în acordul convenit cu Rusia la data de 22 iulie, la Istanbul, privind reluarea exporturilor de produse ucrainene via porturile de la Marea Neagră. Conform cifrelor furnizate de UE, până la cinci milioane de tone de cereale ar putea trece prin porturile ucrainene de la Marea Neagră în fiecare lună.

În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană şi-a modificat propunerea legislativă din luna decembrie 2021 privind revizuirea Regulamentului pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T), în ideea prelungirii a patru coridoare TEN-T până în Ucraina şi Republica Moldova. Printre modificările avute în vedere de Comisie se numără în special prelungirea Coridorul Marea Nordului – Marea Baltică via Lvov şi Kiev până la Mariupol, prelungirea Coridorului TEN-T Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee până la Odesa via Lvov şi Chişinău precum şi prelungirea coridoarelor Marea Baltică-Marea Adriatică şi Rin-Dunăre până la Lvov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: